Bur-toon.

Lumea este atât de mare si de complicata încât este foarte posibil sa nu ne fie cu putinta sa-i dam vreodata de capat. Unii încearca sa si-o explice, calculându-i cu tenacitate limitele si legile, altii sunt mai degraba tentati sa-i caute un sens, glosând cu acribie asupra celor stiute si nestiute de la aparitia lumii, în fine, de parca toate astea nu ar fi destul de încâlcite, apar niste oameni care adora sa ignore legile si limitele, sa eludeze sensurile si sa reconfigureze lumea dupa coordonate originale.

Unul dintre oamenii astia este Tim Burton. N-am de gând sa scriu nimic despre el aici, pentru ca e arhicunoscut, pentru ca este probabil cel mai expresiv creator al secolului XXI, care reuseste sa impregneze memoria si imaginarul celor ce-l întâlnesc în drumurile lor cinefile ori literare. Ori, ca un plus, celor ce-l reîntâlnesc si redescopera în cadrul unei expozitii, într-un rol evident dar mai putin vizibil (sic), acela de grafician.

La Paris, geniul artistic al lui Tim Burton a rechizitionat întreg etajul al cincilea al Muzeului Cinematecii Franceze pentru a-si exhiba tentaculele, coltii si antenele, într-o desfasurare de forte demna de cosmarul diurn al unui copil ce încearca de-o viata sa paraseasca formele fixe, fixate în fier-beton, ale unui Procust fanatizat de preacruda realitate.

Proiectat într-o vârsta luminoasa a copilariei, mie cel mai mult mi-au placut la aceasta expozitie schitele si notitele mai-micului sau mai-marelui Tim, în care devin transparente dubiile sale. Într-o nota manuscrisa, el se întreaba: „Este neaparat necesar ca Charlie sa aibe ochii verzi?”

Tim, un toon cu geometrie variabila si mai ales neasteptata.

                         

~ de ubiquus pe mai 5, 2012.