C.
(alcooluri, bauhaus, ciocolată)
Înainte să deschidă o cofetărie cochetă în Centrul vechi, Mihai, căruia i se spune Michel pentru că a locuit câţiva ani în sudul Franţei, a fost arhitect-restaurator în casele de patrimoniu ale noii aristocraţii, cea a finanţelor.
-De ce cofetărie, Michel?
-Din cauza lui Proust.
Eclerul cu ciocolată din farfurie este o sumă a deliciilor pământeşti, din care mă înfrupt împăcat în păcat, aşa că nu pot decât să schiţez, cu gura plină de cremă parfumată, un semn de întrebare.
-Ştii povestea cu madlenele lui Proust care îi aminteau de copilăria petrecută la Combray, cu mătuşa lui, Léonie. E o chestie importantă, copilăria. Preţioasă. M-am gândit că rostul meu e să fac lumea să poată să-şi guste iarăşi copilăria. Aici sau la pachet, după preferinţe.
-Faci şi madlene?
-N-am găsit reţeta mătuşii lui Proust. Dar avem savarine cu rom, babas au rhum, din copilăria lui Victor Hugo, tartă cu vişine, clafoutis, din copilăria lui Voltaire, servim şi un extraordinar café au lait cu tristeţi de lămâie, cum îi place lui Julian Barnes. Eclerul tău are ca ingredient principal o amintire prepubescentă a lui Boileau-Narcejac.
-Ceaiul ăsta verde e o minunăţie.
(Şopteşte, trăgând cu ochiul în jur)
-De ceai se ocupă nevastă-mea. Este, mm… extrem de pasionată de literatura orientală.
-Atunci înţeleg ce e cu muzica de jazz care se aude în surdină şi cu cele trei pisici care dorm pe pernele din colţ. Soţiei îi place Murakami, nu-i aşa?
(Suspină, apoi surâde)
-Behemoth, Greebo şi Mackerel. Mda, aşa e, deşi aportul decisiv a fost al Margaretei, fiica mea cea mică. Nu ştie încă să citească, dar este obsedată de Pisicile aristocrate.
-E clar. Ştiu ce vreau să mai încerc, în acest caz.
-Surprinde-mă.
-O cupă mare de Crème de la crème à la Edgar.
Michel se înconvoaie de spate şi îşi trage scaunul mai aproape de masă. Mă priveşte complice pe sub sprâncenele stufoase, îşi mângâie precaut bărbia cu palma dreaptă şi mă întreabă încetişor, din vârful buzelor:
-Ai biscuitul la tine?
Ubiquus' Hubris 