Albedo 0,99.

Tot ceea ce s-a întâmplat între noi, dincolo de bine şi de rău, de real şi de visare, a fost ca o pagină de poveste pe care am întors-o într-o carte care nu-mi aparţinea. 

Întâia dată m-a privit atentă cu ochii ei albaştri, mi-a întins mâna şi mi-a zis pe franţuzeşte, dar cu un pronunţat accent slav: Je suis Natalie. Mi-a spus că vine din Novosibirsk, din recea Siberie, de parcă nu ştiam că ea coborâse direct din nori, diafană şi discretă, fără ca să o simt, fără să-mi dau seama ce se întâmplă. Apoi a trecut prin mine ca o dulce fantasmă, intrându-mi ectoplasmatic în suflet. 

A doua oară era îmbrăcată în alb, pură şi dureros de intangibilă. Păşea încet, alături de mine, de parcă baleta în Lacul lebedelor. Mă aşteptam să-i crească aripi şi să-şi ia zborul către stele dintr-un moment într-altul. Nu ştiam cum să mă port cu ea, şi nu ştiu precis nici acum, când ea nu mai este de mult în preajmă. 

A treia oară am privit-o atent, gândindu-mă cum se face treaba asta, cum se ia un înger de aripă? Cu penseta? Nu aveam vreo pensetă la mine. Am luat-o de mână, sperând ca palmele să nu-mi dea de gol preaplinul sufletesc. Ne-am plimbat alene printre clădiri gri, pe străduţe întunecoase, într-un orăşel tern de provincie. Mergeam împăcat, fără a înţelege foarte clar în ce direcţie ori în ce scop, dar era bine, aerul era curat şi fierbinte, realitatea era suspendată, era vară, era magie. 

A patra oară am privit-o cu adevărat şi, îndrăzneţ, am întrebat-o dacă este adevărat că în oraşul ei îngheţat se găseşte singurul Muzeu al Soarelui din toată lumea asta mare. Mi-a zâmbit şi mi-a mângâiat faţa cu o mână fierbinte şi albă. Mi-a murmurat cu ochii întredeschişi că asta nu este atât de important pentru noi, cei de atunci, cei de acolo. 

A cincea oară era îmbujorată şi avea ochi febrili. Cu vocea ei limpede, cu accentul ei slav cu r-uri învolburate, mi-a mărturisit că în ea s-a întâmplat ceva inedit şi că sunt direct responsabil pentru asta. I-am răspuns că e mult prea albă în aşternutul prea alb şi că nu o pot îmbrăţişa fără să-mi fie teamă că frâng un vis. A fluturat din palmă, în noapte: prostii. 

A şasea oară i-am urat somn uşor şi drum bun în zori, către norii ei diafani. Ţine-mă aproape, mi-a strigat de departe. Împietrit, am lăsat ecoul să răspundă.

Reclame

~ de ubiquus pe iulie 12, 2012.

2 răspunsuri to “Albedo 0,99.”

  1. …And they lived happily never after?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: