In cautarea simurgului.

Cu toţii alergăm de colo-colo pentru a găsi perfecţiunea imanentă sau măcar partea aceea din ea care poate fi considerată proba elocventă a existenţei şi efectivităţii sale. Insă nu realizăm că efectuăm generic, ciclic, acelaşi şi acelaşi ritual de autoimersiune – căutarea Simurgului. 

Simurgul este acea pasăre mitică adusă în lume de către sufism, Faridu din Attar creând al său Concert al Păsării în secolul XII e.n. Acest poem povesteşte ritul iniţiatic al neamului înaripat, pornit la drum pentru a cunoaşte cu ochii săi suprema măreţie a fabuloasei păsări numită Simurg, vestită peste… şapte deşerturi şi şapte oaze. În cursul călătoriei lor în căutarea unicului Simurg, păsările au avut a îndura multe vitregii, astfel că numai treizeci si şase dintre ele au ajuns în cele din urmă să bată la poarta cetăţii Simurgului, pentru a-i cere stinse să bea lumină din întruchiparea sa divină. 

Odată aflate în faţa Simurgului, păsările au fost nevoite a-i recunoaşte inegalabila magnificenţă, sublima strălucire, magica aură. Cu sfială şi umilinţă, păsările i-au cerut Simurgului să le explice care este înţelesul secret al experienţei pe care erau pe cale să o trăiască. 

Simurgul le-a răspuns păsărilor extaziate din faţa sa, pe un ton cald şi învăluitor, că în realitate numele său provine din două cuvinte persane, si şi morg, primul semnificând numărul 36, iar al doilea cuvântul ‚pasăre’. Le-a mai spus că aparenţa sa nu este în fapt decât rezultatul propriei lor reflexii şi reflectări – un grup de păsări legate de o dorinţă comună de a călători în căutarea perfecţiunii, dând naştere strălucirii în care li se scăldau retinele. 

Suntem şi vom fi veşnic în căutarea Simurgului. Această căutare constituie de altfel unul dintre motoarele care ne propulsează către cunoaşterea intimă a semenilor noştri, către aprofundarea alterităţii. Căutând perfecţiunea, ne reflectăm în ceilalţi şi le oferim acestora o oglindă mobilă şi omniprezentă în care să se poată observa şi explora.

~ de ubiquus pe iunie 20, 2011.