În vizibil.

(For the record)

Am o vecină care stă mereu la fereastră, ca o muşcată în glastră. Şade întotdeauna în acelaşi loc, uşor adusă de spate, pitită după o perdea înflorată, absorbind lumea înconjurătoare, asimilând lucrurile care se întâmplă afară, în afara ei, cu o privire pierdută, inexpresivă, ca ochiul de sticlă al unei camere video setată pe funcţia .

Zorii o găsesc acolo, la post, filând străzile din cartier cu atenţia distrată a unui filatelist care examinează apatic un album de timbre exotice, observând contururile, decelând culorile, mângâind cu privirea filigranul delicat al chenarelor, sistematizând cu migală coliţele disparate, îmbogăţindu-şi permanent colecţia de imagini cu viziuni extrase din context.

Seara, când cerul devine o scoarţă neguroasă şi răcoarea înfioară plăcut epiderma, o regăsesc sprijinind rama ferestrei, începându-şi rondul nocturn. Fixează cu încăpăţânare norii, susţinându-le prelung cu privirea cursa în înalturi, deasupra clădirilor gri. Uneori profilul i se estompează complet în beznă – apoi ochii îi strălucesc în lumina lunii sau a farurilor maşinilor sau a felinarului pâlpâitor din parcare sau din cauza vreunui gând tăinuit care îi creşte pulsul şi îi dilată involuntar pupilele.

omuscata

Târziu în noapte dispare. Îşi reîncarcă, cel mai probabil, bateriile, pentru a înregistra imaginile unei noi dimineţi. Noctambulul înverşunat din mine o dezaprobă: noaptea se pot vedea cele mai interesante lucruri – mai ales indiferenţa blândă şi adâncă a lucrurilor. În virtutea acestui fapt îmi asum o complicitate tacită cu muşcata adormită şi veghez asupra cartierului în lipsa ei, în timp ce mă gândesc cum ar arăta un schimb de coliţe de realitate într-o ipotetică întâlnire între colecţionari scrutători.

►Toate frunzele sunt gri, nemişcate şi lipsite de nervuri, iar puţinii trecători sunt tăcuţi şi preocupaţi să-şi care cele trei umbre la adăpostul zidurilor de beton – Frunzele sunt verde-opal, nervurile dilatate le freamătă la trecerea sevei-brizei, iar trecătorii se revarsă gălăgioşi-dezinvolţi pe trotuare, purtându-şi umbra-solitară pe umeri – Ca nişte Sisifi care şi-au rătăcit pietroiul hărăzit dar continuă să îşi escaladeze cu stocicism munţii – Ei, asta e culmea, pietroiul e impuls-pretext – Aha, pietroiul este chiar trecătorul – Nimeni nu trece, de fapt, iar pisicile nu sunt toate gri-şoarece, să ştii – N-am zis nimic de pisici, m-am referit strict la frunze, care – Palpită-foşnesc – Dacă tot vorbim de animaţie, atunci – Vrei să-ţi arăt colecţia mea de gesturi? ■

Este iarăşi dimineaţă. Ies la geam pentru a preda ştafeta vecinei cu spatele cocârjat, părul dezordonat şi pupilele imobile. Este acolo, pândind viaţa de după perdea, mai muşcată ca niciodată. Pe negândite, ridic braţul drept şi îl flutur inept. Ea priveşte dar nu răspunde. Îmi zâmbesc mulţumit, cu sentimentul karmei împlinite: tocmai am fost clasat într-o colecţie selectă de gesturi goale.

Reclame

~ de ubiquus pe octombrie 14, 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: