Fabulosul destin.
„Şansa e ca Turul Franţei: o aştepţi mult şi trece repede!” Şansa e o comoară tăinuită, făptură curioasă, ştii, se spune că deasupra comorilor îngropate pluteşte uneori, în anumite nopţi, preţ de câteva clipite grăbite, o flăcăruie albăstruie, iar dacă-ţi urmezi flama, dacă ştii să triangulezi ideal şansa şi să sapi cu băgare de seamă, poţi să-ţi găseşti comoara. Îţi place cursa asta nebună, galbenă şi roşie şi verde, făptură bizară? Sunt sprinturi contra cronometru, ascensiuni brutale pe coaste abrupte, drumuri ascunse de praf vălătucit sau de ceaţă văluroasă, icnete ascuţite scoase de angrenaje oxidate şi de oase istovite, sunt mile peste mile de arşiţă şi de ger, fără odihnă şi fără milă, şi undeva, la capăt, o recompensă promisă. C’est la vie. Iar tu stai pe marginea canapelei, făptură încercată, contemplând hăurile ce-ţi mărginesc drumul, privind golul din lume, din nume, sătulă de Cursă, frecându-ţi călcâiele rindeluite de prea multe suişuri şi coborâşuri şi văi pierdute în ceaţă şi piscuri rătăcite în nori şi îţi cauţi comoara în flacăra vânătă a unei veioze domestice, care îţi recolorează în tonuri de jind şi de alean lumea roşie, galbenă şi verde, topită, toropită, vlăguită. Ştii, şansa e ca Turul Franţei, aşa că urmează-ţi cursa, făptură neostoită, iar tu, veioză albastră, veghează.
Le fabuleux destin d’Amélie Poulain (et de sa lampe bleue)
Ubiquus' Hubris 