Fise, nu vorbe!
O prietena ma invita pe e-mail sa particip la un concurs organizat de cei de la Humanitas (http://www.libhumanitas.ro/face-a-book-2/). Se pot castiga volume publicate de editura susnumita, sau audiobookuri, sau o bursa. Tentant.
Draga […],
stai asa.
fara exagerare, am la activ sute de bookreviewuri d-astea, cum le zic americanii. a fost o perioada, 1999-2006, in care faceam fise la fiecare carte pe care o citeam. buna, proasta, nu conta. daca era in engleza, si fisa la fel, franceza- franceza, romana- romana. Performanta absoluta este din 2002, cand se pare ca am citit 104 carti. intr-un an. probabil ca-ti mai pot vorbi acum despre trei-patru… restul e sweet sweet bliss…
…apoi, intr-o zi, am fost lovit de revelatia ca ajunsesem sa petrec mai mult timp scriind fise despre carti decat citind. si mi s-a parut o mizerie. o capcana in care cazusem singur. plus ca in momentul in care stii ca vei vrea sa scrii ceva despre o carte, o faci diferit decat atunci cand doar o citesti ca sa te simti bine. cu pixul in mana, cu hartii in preajma, pandeam fiecare fraza geniala, judecam aspru capitolele prost scrise, insemnam si adnotam, adunam si indosariam. pe o plaja de pe coasta de azur, intr-o statiune din alpi, la biblioteca, in pantelimon, pe autobuz, pe tren, in metrou, in cismigiu, la birou, in cada de baie…
…ori, literatura nu trebuie sa fie dublata de contopism, am realizat. legatura cu cartea se face altfel.. autorul transmite o senzatie sau idee, iar cititorul o integreaza, o intelege si eventual o apreciaza. cartea buna pentru tine e aia care se afla deja in tine, zicea cineva candva, in sensul ca toate cartile de care ne indragostim sau care ne lasa urme in suflet sau minte… raspund la ceva preexistent in noi. pastrand proportiile, e cam ca vechea problematica a questului de a-l descoperi pe dumnezeu, cand el se afla de fapt in tine. sau cel putin asa pretind alte carti.
…deci treaba e ca m-am oprit sa mai caut lucruri in carti. si mai ales sa tin catastife. uneori, rareori, imi notez la sfarsitul cate unei carti numarul unei pagini pe care apare o fraza deosebita. stiu ca o voi uita, si voi uita si cartea, dar imi place cel mai tare ideea ca ceva in mine a vibrat sau chiar s-a schimbat dupa ce am inchis volumul respectiv. in fond, marea nu uda de doua ori acelasi tarm, si vina o poarta si cartile.
… iubesc cartile, dar nu ma pune sa le scot la produs.
cu drag,
Ubi.
Ubiquus' Hubris 
La o prima lectura, ochiul si spiritul neprevenit, ar putea exclama: vai, dar cata ranchiuna din partea acestui fost cronicar de carte amator. Este ea justificata?
Sa fie vorba intr adevar de scos cartile la produs? Depinde de unde privim. Demersul librariilor Humanitas (de care editura Humanitas s a despartit in mod convenabil – mercantilii cu mercantilismele lor si Denisele cu rafturile lor) este, fara indoiala, unul de marketing pur si (mai putin) dur. Dar el poate fi citit si intr o cu totul alta cheie. Amatorismul, in orice domeniu cultural, imi apare drept una dintre atitudinile cele mai benefice (atat pentru domeniul cultural in cauza cat si pentru amator). Amatorismul evita partipriurile grosolane, are o prospetime care uneori, da, poate friza naivitatea, are avant fara a avea atatea pretentii, se face cu instrumente rudimentare care, slava Domnului, nu taie si nici nu periaza la fel de eficient ca cele profesioniste. Unii o vor face pentru cele cateva carti si audiobook-uri, altii – sperand sa fie remarcati ca tinere sperante, altii – din dragoste pentru un autor, iar altii – din ura pentru altul, putin importa. Mi se pare nedrept ca asupra participantilor la concurs sa planeze suspiciunea de act pur contopistic care dubleaza literatura. Ca printre participanti se vor strecura si un umanist blazat doi care rastignesc in mod programatic cartile cu varful bont al creionului de cronicar, nu contest.
Eu una as fi curioasa sa citesc productiile care se vor inscrie in concurs si am convingerea ca materialul ar fi absolut delicios. De ras, de plans, de induiosat, furibund sau gretos admirativ, naiv sau dezabuzat, etc. Si poate chiar s ar gasi loc si de atins o coarda, spalat un tarm uitat, problematizat un quest vechi de cand lumea. Putina indulgenta, domnule Ubiquus.
Pentru a incepe cu sfarsitul, indulgenta exista din plin. Am chiar un preaplin de indulgenta, dupa principiul ala post-crestin cu ‘trateaza-i pe toti asa cum ai vrea sa fii tratat tu insuti’. Fiecare om si lucru merita intelegere si compatimire… chiar si departamentul vanzari de la humanitas, o editura altfel admirabila, care mi-a provocat multe descoperiri literare memorabile. Cat despre libraria lor, numai de bine: nu pot vorbi de rau un loc care m-a adapostit deseori de ploaie si de frig si m-a incalzit pe dinafara si pe dinauntru.
Dincolo de necesara indulgenta, comentariul meu venea intr-o noapte fierbinte de august, dupa o sticla de Porto Pitters care mi-a asezat o placuta pacla pe ratiune si mi-a dezinhibat subconstientul revoltat de consumerism si marketizare. Si mi s-a parut ca ultimele suna prea ciudat puse alaturi de literatura. In fapt, am achiesat revoltat dar vinovat un pacat imaculat.
Am detasat dintotdeauna valoarea intima, perceputa, a literaturii, filmului, muzicii, picturii, ma rog, artelor in general, de valoarea de piata sau profitabilitatea actului livresc/artistic. Nu am citit, de exemplu, Balzac pentru ca e ‘cotat’ ci pentru ca universul lui mi s-a parut interesant. Nu ma omor dupa opera si muzica clasica, desi e de bon ton in lumea ‘care se respecta’ sa asculti arii si sa cunosti ‘opusuri’. Pictura moderna mi se pare in mare parte de cacao, si ma simt sporit cand privesc profan la clasici renascentisti mai mult sau mai putin obscuri. Ma rog, bref, stii si tu, viata spirituala e pana la coada o alegere personala, exceptând micile si esentialele influente exterioare.
Ca sa termin de discutat sexul ingerilor livresti: in ceea ce ma priveste, optiunile pe care le oferi, si care mi se par dealtminteri in intregime valabile, nu corespund nici unei nevoi intime resimtite la ora actuala. a) Ultima carte castigata a fost ‘Sfarleaza cu fofeaza’, in clasa a 4-a, cand am luat nu mai stiu ce premiu (cartile erau oferte de scoala dar achizitionate de parinti in prealabil, am aflat mai tarziu). Audiobookuri nu folosesc. b) Nu tin sa ma remarc. c) Mi se pare ca pasiunile rezoneaza mai bine in forul interior decat in piata publica. d) Imi refuz orice forma de ura pentru ca nu e buna pentru ten.
Desigur, zici, ce ma costa sa dau copy paste si apoi send la una, doua, zece fise de lectura, in directia humanitasilor ? Nimic. Dar nu inseama ca daca un lucru e facil si logic el trebuie neaparat dus la indeplinire. In fond, ce este misterul daca nu o proiectie a unui comportament paradoxal ? 😉