Offside.

(Regula jocului)

În pantaloni scurţi şi-n sandale, alergăm după minge, în spatele blocului. E dificil să joci fotbal în sandale, aşa că Stau în poartă! Toată lumea pare mulţumită; nimeni nu vrea cu adevărat să stea în poartă, mai ales atunci când poarta este un tumul eclectic de ghiozdane, tricouri, cărămizi şi bare imaginare, care se pot întinde de la zero la infinit, în funcţie de convenţiile variabile stabilite ad-hoc de jucătorii de conjunctură. A fost gol! Ba nu, a fost peste! Nu există, a fost la vinclu!

E o treabă greu de negat: poarta asta imaginară are prea multe vincluri. Un goalkeeper în sandale, păzind cu naivitate nişte buturi dubioase, este imaginea ideală a vulnerabilităţii infantile. Faptul că se bucură de cea mai bună perspectivă asupra jocului nu-i conferă portarului vreun avantaj: examinând atent aşezarea din teren, acoperind unghiurile posibile, tot ajunge la momentul inevitabil în care este nevoit să scoată mingea din poartă, sau mai bine zis să se învârtă zăpăcit pe loc, depăşit de o bombă trimisă dintr-un unghi improbabil, privind la fuga nesfârşită a unui balon care ameninţă să dispară în tufişuri, strecurat perfid printre un ghiozdan cocoşat şi o cărămidă spartă.

Jocul în echipă e o pacoste exemplară. Rolurile sunt confuze pe maidan: apărătorul se lansează cu aplomb în atac şi rămâne lat pe asfalt, secerat de picioare pizmaşe, atacantul se cere afară şi bea suc, atârnat cu capul în jos de spalierul de bătut covoare, mijlocaşii sunt peste tot, folosind orice mijloc imaginabil pentru a-şi atinge scopul: golul. Joaca pe maidan este plină de goluri, ca o plasă de speranţă alcătuită candid din efuziuni spontane şi din confuzii tolerate, ţesându-şi textura casantă din suite succesive de pase date cu latul, cu exteriorul, cu şiretul, cu şpiţul, cu fruntea, cu glezna subţire, luată cu promptitudine la control de adversar, vlăguită de fugă, înmuiată de caniculă.

Scorul e imposibil de ţinut; de fapt, nimeni nu este preocupat de scor. Este patruzecişitrei la douăzecişişapte, cel mai probabil, iar pe teren jocul s-a transformat într-o mişcare browniană în care echipele sunt relative, pasele sunt aproximative şi şuturile nimeresc invariabil la vinclu. Sudoarea străluceşte pe umerii goi, ochii şi-au pierdut febrilitatea, mingea ţopăie de colo-colo fără vlagă, atacantul şade contemplativ la pomană şi mestecă gumă, pocnind baloane. O plictiseală suverană permează terenul de joc. Mergem la ştrand? Băi, n-am slipul la mine. Toată lumea râde, îşi înşfacă ghiozdanele, poarta rămâne doar o amintire pe caldarâmul încins, iar joaca se mută în undele răcoroase ale bazinului devenit neîncăpător. Cu picioarele strânse la piept, portarul plonjează în apă, uitând să-şi scoată sandalele.

Reclame

~ de ubiquus pe august 9, 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: