Baladăpostihie.

inima mea* e o furnică meschină care duce în spate un coşcogea grăuntele de cărbune găsit pe un maidan, admirată în trecere de un parter plin de scripcăraşi cartezieni: – vai, ce inimă harnică şi înţeleaptă, cum cară ea-n spinare o aşchie de carbon ca s-o tezaurizeze în ganga cuibului, veghindu-i mirmecologic prefacerea în diamant ca să-şi asigure un viitor strălucit.

doar că of şi uff şi pfff, ea nu e nici harnică nici înţeleaptă, ea nici pe departe nu treza… tezra… tetrapiloctomizează** carbonul, nu lucrează teluric întru istorie sau mit: – ea vrea doar să-şi dezgheţe niţel aripile copleşite de gerul unei pururelnice ierni cu-acel firicel efemer de cărbune care nu va deveni în veci diamant, revelând empiric natura umorală a fabulei simţirii.

*mea = adjectiv posesiv luat din domeniul public în mod aleator (fără drepturi de-autor).
**tetrapiloctomia = ştiinţa despicării firului de păr în patru (apud Eco U.).

~ de ubiquus pe octombrie 5, 2013.