Fum şi oglinzi.

Am auzit despre un om care rosteşte atât de frumos cuvintele încât doar spunându-le numele face femeile să i se dăruiască.
(Poem, din Să comparăm mitologiile, 1956)

Îşi strecurase şerveţele de hârtie în pantofi, ca să pară mai înalt. Purta o pelerină roşie, decupată dintr-o fostă faţă de masă, şi o baghetă din lemn moale de salcie, ruptă dintr-un pom de la marginea lacului Saskatchewan.

În mâna dreaptă ţinea o cărticică despre magie, pe care scria cu caractere gotice : ‘25 de lecţii de hipnotism’. Însemnase marginile primelor pagini cu un scris delicat şi ordonat de mână, o grafie de şcolar premiant. De la vârsta de doisprezece ani încercase să deprindă toate trucurile din carte. Trecuse cu bine de prima lecţie, ‘Cum să-ţi hipnotizezi câinele şi pisica’, înregistrând succese modeste asupra animalelor domestice de pe lângă casa părintească.

Acum avea de gând să treacă la fapte serioase.

O privi îndelung, respirând adânc pentru a-şi face curaj. Ea se mişca fluid, cursiv, ca o libelulă diafană, aranjând, strângând, robotind de zor, conform sarcinilor ei de menajeră. Fusese angajată de curând. Era o tânără ochioasă, trupeşă, cu braţe lungi şi gambe ferme. Era mai înaltă decât micuţul magician, aşa că, înălţându-se uşor pe vârfuri şi aranjându-şi gulerul pelerinei, acesta o invită să ia un loc.

Surprinsă, dar fericită să poată smulge o clipă de odihnă binevenită, fata se aşeză pe un fotoliu confortabil din camera de zi. El o rugă să-l privească drept în ochi. Vorbindu-i cu o lentoare şi cu o gravitate îndelung studiate, îi zise să se relaxeze.

Apoi îi ceru să se dezbrace.

Liniştea îşi legăna clipele în aerul cald, ca o pasăre pe un fir de telegraf.

Ea se dezbrăcă.

Obrazul îi era netulburat, dar pieptul părea să-i reţină o chicoteală cu greu înfrânată.

Iată-l, deci, acolo, fixând, observând, absorbind pentru întâiaşi dată corpul femeiesc dezgolit, o viziune specială şi importantă despre care îşi va reaminti cândva cu o nostalgie edenică dulce-tânguitoare: That’s Eve standing over you/ The morning and the dew.

Totuşi, la un moment dat, întotdeauna, timpul îşi revine în fire şi zboară inevitabil către viitor.

Cărticica are un colţ rămas îndoit la capitolul ‘Cum să hipnotizezi o sală plină cu oameni’. Este partea pe care micuţul magician a apreciat-o şi a repetat-o cel mai mult, cu ardoare lirică şi cu voinţă pragmatică.

Este lecţia pe care ar putea-o preda cu succes, la rândul său, oamenilor aflaţi într-o sală de concert, pe un stadion sau chiar în spaţiul cosmic, dacă aceştia nu ar rămâne iremediabil fermecaţi de efectul rostirilor şi intonărilor sale versate.

A învăţat să hipnotizeze ca să dezbrace lumea de vorbe. Astăzi, liniştea îl aplaudă, vrăjită.

Îmi spui că tăcerea
e mai aproape de pace decât poemele
dar dacă ţi-aş aduce-n dar
liniştea
(fiindcă ştiu liniştea)
tu ştiu că ai zice
‘Asta nu-i linişte
ci doar un alt poem’
şi-n mâini mi-ai pune-o înapoi.
(Dar, din Cutia de mirodenii a pământului, 1961, trad. M. Cărtărescu)

Reclame

~ de ubiquus pe august 3, 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: