Pana mea.

Pe pervazul ferestrei mele s-a aşezat o pasăre rară.

Este de dimensiunile unui porumbel mediu, dar asta nu o împiedică să etaleze fără complexe o postură maiestuoasă. Are un cap micuţ, cu ochi rotunzi şi cioc portocaliu. Penajul este absolut spectaculos, de un violet extravagant. Pare a fi lipsită de coadă, în locul acesteia iţindu-se timid un ciot chitinos. Nu se mişcă, nu scoate vreun zgomot, nici măcar nu clipeşte, doar mă priveşte pieziş.

Singur, întins pe pat, citesc o carte. La fiecare zece-cincisprezece pagini îmi ridic privirea către fereastră şi observ că pasărea continuă să şadă netulburată în acelaşi loc, examinându-mi cu atenţie fiecare mişcare. Întind o mână în direcţia ei şi o flutur încet. Nu obţin vreo reacţie notabilă.

După o vreme pun cartea deoparte şi îmi odihnesc mintea, fixând tavanul. În tot acest timp, vederea periferică înregistrează o prezenţă vagă la marginea câmpului vizual: este pasărea violetă cu cioc portocaliu, aşezată pe pervazul ferestrei.

Împins de curiozitate, dau să părăsesc patul, dar o voce subţire mă opreşte în loc: Nu te mişca. Poartă-te cât mai natural şi nu privi direct către mine. Uluit, reuşesc să îngaim un patetic Hm, mhm, ă?

Trebuie să vorbim! continuă vocea. Despre ce? întreb, trăgând pe furiş cu ochiul către geam. Despre singurul lucru care contează, răspunde straniul meu vizitator.

Auzind aceste cuvinte, mă simt cuprins de o frenezie extremă. Sar în picioare şi alerg către fereastră, ocolind patul, strigându-i totodată păsării violete cu cioc portocaliu: În fine, în fine, de când aşteptam momentul ăsta!

Apoi, fatalitate: cursa entuziastă îmi este curmată cu cruzime de marginea covorului, de care mă împiedic. Consecinţa este imediată şi foarte contondentă: mă întind lat pe podea. Totuşi, în nanoclipa de plutire conştientă care precede căderea mai apuc să gândesc: Deci chiar există acel lucru care contează?

Când îmi revin în fire e seară, frig, iar pervazul ferestrei mele este pustiu. Recăpătându-mi poziţia verticală, încerc să mă conving că am visat. Profund dezamăgit, închid geamul şi trag perdeaua. De dincolo de ţesătura transparentă, ceva îmi atrage însă privirea.

Pe pervazul ferestrei mele este o pană violetă.

pana mea

Reclame

~ de ubiquus pe aprilie 19, 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: