Treiieri, Douăazi şi Omâine.

Mergeam pe urmele zilei de ieri. Era devreme, era pământul proaspăt, ne simţeam corpurile amorţite şi conştiinţele ne descopereau încetul cu încetul căile lumii, ţinând pasul cu viaţa. Ne aşteptam la orice, pe o scară mergând de la nimic la absolut. Ne-am gândit atât de intens la noi, atunci, încât ne-am scurtcircuitat amintirile – şi ne-am uitat de tot. 

Azi trec clipe, trec ani, trec trene lungi de viaţă, trec văluri pâcloase de ceaţă inodoră. Respirăm întunericul apăsător, fierbinte, sufocant, simţim cum ne apar pe frunte broboane de angoasă, resimţim incertitudinea oxigenându-ne toţi porii. Păşim în tăcere, păşim pe tăcere. Spintecăm liniştea pentru a ne-o face scut în întâmpinarea necunoscutului. 

Mâine, când apele se vor învolbura, când curenţii îşi vor accelera cursa către abisuri, vom merge să privim lemingii nebuni desenând pe stânci macabrul lor dans al împlinirii liminale. Şi atunci când oceanul îşi va trage în fine sublimele cortine de spumă, luminate de vederoasa mânie celestă, ne vom grăbi să-i ajutăm în minunata lor întreprindere fatală.

Reclame

~ de ubiquus pe decembrie 12, 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: