Tânăra veterană.

Sunt mai bine de zece ani de când flacăra albastră a ochilor ei a încetat să radieze. Pământul e acum mai rece, mai pustiu, şi nici cuvintele nu se simt prea bine. O rană s-a deschis în corpul suferind al lumii, şi pe acolo s-a scurs pe nesimţite ea, Aglaja.

Oamenii caută fericirea cum caută sângele inima. Când nu mai curge sânge în inimă, omul se usucă, spune tata. 

Să fii mort e ca şi cum ai dormi. Dar nu-ţi aşezi corpul în pat, ci în pământ. Apoi trebuie să-i explici lui Dumnezeu de ce vrei mai bine să fii mort decât viu. Dacă nu-l convingi, îţi stinge creierul şi trebuie să iei viaţa de la capăt. 

(De ce fierbe copilul în mămăligă, Iaşi: Polirom, 2003, pp. 38, 60.)

În De ce fierbe copilul în mămăligă, Aglaja Veteranyi descrie, cu o ardoare confesivă de un lirism dureros de desăvârşit, o viaţă dusă într-un teribil ghetto al ororilor şi al decrepitudinii fără de frontiere: viaţa de circar, de artist, de transfug, de neadaptat, de angoasat – tot atâtea faţete ale unei realităţi existenţiale crude, pe care Aglaja alege să o transceandă, evadând salutar în oniric, în basm, într-o dulce schizofrenie învăluitoare, atotcuprinzătoare şi miraculos de seducătoare. 

Când vizitezi un mort, vizitezi toţi morţii, spune mătuşa, sufletele se fac în cer un singur suflet. Îmi închipui cerul ca o garderobă. Acolo îşi au îngerii recuzita lor. Şi sufletele se îmbracă în oameni înainte de a fi născuţi.

Când te obişnuieşti cu cuvintele îţi devin străine.

Fiecare mort îi aduce lui Dumnezeu ultima suflare, spune Costel. În această suflare Dumnezeu poate să citească viaţa acelui om ca într-o carte. Biblioteca lui Dumnezeu e un raft plin cu suflări.

(Raftul cu ultimele suflări, Iaşi: Polirom, 2003, pp. 13, 107, 122.)

Raftul cu ultimele suflări este un roman-alunecare senzual dar lucid, tandru dar realist, genul de roman-idee care are potenţial şi care reuşeşte să-l şi atingă. Întregul excurs narativ-confesiv al autoarei este ca un cântec de sirenă funest-seducător (vai, navigatorule dus de cuvinte, când ai ajuns pe stânci este deja prea târziu ca să te mai întorci).  Aglaja Veteranyi 1962-2002

Citind-o pe Veteranyi simţi cum ea se consumă în scris, arde ca o candelă până la ultima picătură de ulei. Candela ei luminează o arie restrânsă, dar foarte densă, în care aerul are altă consistenţă şi legile spaţio-temporale nu se aplică chiar à la lettre

Biată meteoră ce-şi vede incinerat corpul în urma intrării sale prea rapide în amosfera îmbâcsită a unei umanităţii dezsufleţite, Aglaja ne rămâne ca o fiinţă simplă, luminoasă, înduioşătoare, de o naturaleţe dezarmantă şi cuceritoare. 

Păcat că nu şi-a mai păstrat ceva viaţă şi pentru ea.

Reclame

~ de ubiquus pe decembrie 7, 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: