Hei, e vremea să înveţi că viaţa îţi este Pană pe al lumii Vânt.

„[…] Hé, commence d’apprendre
Que ta vie est de Plume, et le monde de Vent.”
(Jean de Sponde, Sonnets de la mort, 1588)

Sunt fericiţi când vine seara-tihnă şi începe ploaia-nnoitoare – Se adăpostesc cu toţii în case şi împietresc dincolo de uşile închise – Nu mai e loc de noi-noi printre ei pentru că spusele ne sunt pui de drac în urechile lor angelice – Iar gândurile elefanţi invizibili în sufrageriile-hangar luminate articial – Precum conştiinţele care le sunt periodic purificate la ghişeele administrative ale vieţii-fabulă – Ce le serveşte drept membrană artificială golului de design interior pe care-l numesc suflet – Şi ei sunt cu toţii fericiţi când vine seara-tihnă iar ei au geamuri luminate – Când începe ploaia-nnoitoare iar ei au obloane impermeabile – Şi noi doar noi umbre de idei şi perspective efemere – Zburând spre pământ ca o viaţă-pană purtată de o lume-vânt.

~ de ubiquus pe noiembrie 24, 2012.