Nataţie nocturnă.

Târziu în noapte stau în pat în capul oaselor şi ascult.

Sunt surprins de faptul – rar, pentru o zonă urbană supra-populată cum este cea în care trăiesc – că domneşte o linişte aproape desăvârşită.

Există o forţă a liniştii care ne lasă muţi, ne umple de mirare contemplativă sau chiar de o angoasă metafizică – am cunoscut foarte mulţi oameni care se tem de linişte, aşa cum alţii se tem de singurătate, în mare măsură pentru că ambele îi obligă într-un final să-şi discearnă şi să-şi înfrunte sinele, iar aceasta e cea mai cumplită sarcină imaginabilă, deşi cea mai ofertantă în planul realizării omeneşti.

Liniştea este o forţă pe care nu mai ştim să o gestionăm, să o înfruntăm, ca să nu mai vorbim de a o canaliza, controla, de a o folosi pur şi simplu, ca pe o forţă motrice a sinelui.

Liniştea este acea fantomă din maşinărie, bad odd ghost in the machine, care ne intimidează şi ne tulbură tocmai pentru că nu o (mai) înţelegem, pentru că i-am rătăcit schema tehnică, pentru că nu mai găsim frecvenţa de undă pe care să putem rezona cu ea. Cred sincer, cred cu convingere că fantoma din maşinărie este necăjită, foarte tulburată şi singuratică.

Liniştea este magnetul din rotorul motorului firii care lucrează, face lucrurile să se învârtă, ţine cosmosul în echilibru, dar nu are nicio recunoaştere, ba mai rău, nu se bucură de nicio înţelegere. Fiinţele conştiente de pe Pământ, cel puţin, au evacuat liniştea din casele, din oraşele, din vieţile lor, ca pe o stare in-umană, a-culturală, ca pe un puţ de antimaterie de ghizdurile căruia e mai bine să stai departe, pentru că dacă te apropii şi priveşti în hău te poţi tulbura pe veci şi poţi pica în adâncurile sălbatice, pustii şi fantomatice ale liniştii eterne.

În schimb, oamenii aleg ne-liniştea, trăindu-şi vieţile mici, agitate şi dizarmonice într-o fundamentală (deşi nefundamentată), tangibilă (deşi imaterială) şi smintitoare (deşi raţională) neliniştire. Dar, privind în urmă, ascultând liniştea aproape desăvârşită, rară pentru o zonă urbană supra-populată cum este cea în care trăiesc, realizez că neliniştea este cu adevărat ţesutul şi plasma existenţelor noastre şi că

În linişte niciodată nu vom fi.

Reclame

~ de ubiquus pe octombrie 28, 2012.

4 răspunsuri to “Nataţie nocturnă.”

  1. ăsta este unul din motivele pentru care unele căști de urechi se plimbă cu oameni în parc: frica de liniște și de întâlnirea cu sine însuși.

    • si totodata este unul din motivele pentru care ne încapatânam sa credem ca întrebarea fundamentala pe care trebuie sa ne-o punem ca specie e: ‘de ce exista ceva mai degraba decât nimic?’ – pentru ca vrem, corp si suflet, sa ne agatam de ceva ca sa nu ne prabusim în nimic.

  2. Waw! Un elogiu adus liniştii! Îmi era dor să mă adâncesc în apele tăcerii, contemplându-le frumuseţea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: