Aşa.

-Câţi ani ai ?
-Cam doisprezece. Şi tu ?
-Şi eu aproape tot cam aşa.
-Şi ce faci aici ?
-Mă uit la lume. Tu ?
-Cred că fac acelaşi lucru.
-Te uiţi la lume ?
-Da. Uneori se uită lumea la mine.
-E un joc de societate.
-Îţi plac jocurile ?
-Cel mai mult îmi place să mă joc.
-Să te joci ?
-Da. Alţii nu mă joacă la fel de bine.
-Aha, deci îţi plac jocurile de cuvinte.
-O, da, cu litere colorate, plastice !
-Am avut şi eu un set când eram mic.
-Nu îl mai ai acum ?
-Nu, mi-am pierdut cuvintele.
-Îmi pare rău să aud asta.
-Dar auzi şi asta e bine.
-Ce vrei să spui ?
-Că am găsit alte cuvinte.
-Ah, da, e plin de ele peste tot.
-Doar că nu mai sunt ale mele.
-Cuvintele sunt ale nimănui.
-Nu există aşa ceva !
-Exact. Cuvintele nu există.
-Nu, vreau să spun că…
-Poate e mai bine să nu vrei.
-Poftim ?
-Poate e mai bine să simţi că spui.
-Nu există simţiri pentru cuvinte !
-Vrei să spui că nu există cuvinte pentru simţiri.
-Atunci de ce ne trebuie cuvinte ?
-Ai uitat ? Ca să ne jucăm.
-Ce să ne jucăm ?
-Jocul de societate.
-Acela în care ne uităm la lume ?
-Şi lumea se uită la noi, da.
-Şi nu putem uita de ea ?
-De ce nu putem ?
-Pentru că aşa e jocul.
-Dar nu e bine !
-Este aşa cum trebuie să fie.
-E incorect !
-Nu înţelegi. Ai doar doisprezece ani.
-Şi tu ?
-Şi eu aproape tot cam aşa.

~ de ubiquus pe octombrie 19, 2012.

4 răspunsuri to “Aşa.”

  1. De am putea rămâne la 12 ani…am putea continua să jucăm jocuri adevărate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: