Sentinţa sanctuarului.

Am citit acum câţiva ani, pe sărite, Coranul, într-o traducere franceză. Am parcurs recent Bhagavad-Gītā, versiunea publicată la noi sub îngrijirea lui Al-George. Am avut dintotdeauna în casă Biblia bunicului meu, o cărţulie impresionantă cu scoarţe negre şi foaie fină, pe care m-am încumetat să o deschid ocazional, descoperind mici nestemate literare ori spirituale. 

Este un capitolaş în Biblie despre toleranţă, înţelepciune şi bunătate, foarte poetic: Epistola lui Pavel către Efeseni. Textul este cursiv, coerent şi rotund. Mesajul e limpede. Azi, citind pentru prima oară în viaţă pledoaria asta pentru bunătate şi toleranţă („să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii, în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii”) m-a umplut în mod paradoxal o stare de iritare extremă, pentru că n-am putut să nu mă gândesc cum naibii au putut nişte oameni care au dormit cu cartea asta la căpătâi şi au jurat pe ea să urască, robească, siluiască şi ucidă alţi oameni. 

Poate mă înşel, nu ştiu care sunt calculele divinităţii, nu ştiu nici măcar dacă ea există ori dacă este manifestă, dar dacă divinitatea există mi-ar plăcea să cred că oamenii ăia au fost condamnaţi nu la focurile iadului, ci la o altă viaţă, diferită. Sper ca fiecare papă să fi devenit imam şi fiecare cruciat să fi renăscut ca sarazin, cu o opţiune foarte serioasă de a fi luaţi în vârf de sabie la prima razie purificatoare făcută în numele crucii. 

Ştiu că-s idealist (mi-e comod să fiu acum), ştiu că erau alte interese şi alte vremuri. Sunt convins că niciun soldat nu citea Biblia, că marea majoritate a cavalerilor cruciaţi cunoşteau cartea doar intermediată, deci denaturată, că prelaţii înşişi o parcurgeau pe sărite, şi asta numai pentru a nu fi prinşi în offside referenţial de vreunul mai abil, că papa era uns pe filieră politică şi nu ecleziastică. Aşa o fi fost. Dar cum să comiţi atâtea atrocităţi, cum să adormi şi să te trezeşti senin în lume, cum să fii om când nu îndeplineşti nici măcar cerinţa asta fundamentală, pe care eu unul mi-aş fi ars-o pe corp cu fierul încins înainte de a gândi să iau o viaţă: 

„Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră”. 

Aşa scrie în Efeseni 4.26, în cărţulia asta neagră cu cruce pe ea. 

Cât e de simplu şi de frumos! Nici nu ne trebuie traininguri, workshopuri, retreaturi, manuale şi ghiduri de self-improvement. Nu ne e necesară toată abureala asta new-age cu care ne umplem în ultima vreme capetele pentru a ne scuza că ne golim sufletele. Toate astea nu fac nici doi bani pe lângă succintul dar cuprinzătorul sfat al lui Pavel: să nu apună, omule, soarele peste mânia ta! 

Mai simplu nu se poate. Şi tot nu înţelegem.

Reclame

~ de ubiquus pe octombrie 17, 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: