Cerazil.

Pentru că deseori mă afund în meandrele maladive ale realităţii îmi arunc periodic o frânghie – precum acel Münchausen de poveste care se scufunda în nisipurile mişcătoare şi se trăgea singur afară, apucându-se de chică. Mai am de lucru cu celelalte trucuri ale maestrului, însă autotrasul de chică îmi reuşeşte în general cu brio.

Frânghia mea este de fapt un fir roşu, care se pierde în trecut şi se desfăşoară spre viitor, neîntrerupt. Este un fir care mi-a intrat pe gură atunci când am deschis-o pentru prima oară pentru a trage aer în plămâni, şi firul pe care îl voi scuipa în praf în ultimul moment de fiinţare. Un fir roşu ca un vis. Ca un vis care se refuză, un vis început dar niciodată terminat.

Odată, obsedat de faptul că nu-mi pot aminti niciun vis, am hotărât să ţin pe noptieră, lângă pat, un carnet şi un pix, pentru a putea nota instant reminiscenţele onirice ce-mi ocupau efemer mintea la vremea trezirii.

Visul ăla era balena mea cea albă, pe care o urmăream pe cele şapte mări sumbre ale nopţii, pe care harponul mereu o scrijelea dar nu o lovea ori oprea în loc vreodată. Era lada cu comori îngropată într-o pivniţă ferecată. Era spiriduşul norocos prins într-un labirint inaccesibil. Era frumoasa, despletita fecioară din turnul zidit, pe care o priveam neputincios într-un glob de cristal, stingându-se de dor la fereastra-i minusculă.

Ei bine, deşi am aşteptat mai bine de o mie şi una de nopţi nu am prins niciun vis. Însă carnetul acela negru a devenit volumul meu foarte personal de pseudo-vise. Unul dintre pseudo-vise, sprinţar şi solar, mă împinge de ceva vreme să iasă la lumină.

Îl cheamă Cerazil şi este văr cu Celefemer. El se desfăşoară aşa:

cer azil în Ţara Poveştilor
cer să fiu primit la curtea Împăratului Roşu
să cad lemn dacă vă mint ca mitomanul de Pinocchio
vă jur că nu vreau fata şi jumătate de împărăţie
ori viaţă fără de moarte
nici măcar o mie şi una de nopţi
vreau doar o zi frumoasă de poveste
cât o viaţă de om muritor,
respirând şi sperând.

În povestea asta nu este vorba despre armuri, ci despre lipsa lor.

Reclame

~ de ubiquus pe septembrie 30, 2012.

4 răspunsuri to “Cerazil.”

  1. „I was aiming for the sky,
    ended up flat on the ground”
    Nimic mai adevărat!

    Oare de ce nu ne amintim visele? Nici eu nu o fac:(

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: