Leila: Filtru de amor.

„O, dor aprins! Înalţă-te-n văzduh şi zboară cât mai sus! Căci astă seară, în casa suferinţei, lumină ai făcut! ” „O, iubită-chip-de-lună! Ce vânător cu arc întins eşti! Că-n vânatul doborât nici rana, nici săgeata nu se-arată.”

O, superbă străină ce mă-mpietreşti
subit cu privirea ta orientală,
mă fixezi de trotuar şi mă expediezi
într-o ireală reverie carnală
apoi mă răsuceşti şi mă faci să vibrez
pe loc ca o vie cutie muzicală
repetând un refren enigmatic
şi te pierd topită în zare, orientală fatală,

O, sublimă străină ce-mi ocupi nopţile
cu frumuseţea ta orientală,
mă transporţi şi mă pierzi în bazarul tău
fascinant, ca o cobră regală
injectându-mi în inimă dulce otravă,
eu plin de tine, tu veşnic goală
revelând un mister hieratic
şi te pierd topită în zori, orientală fatală,

O, splendidă străină,
m-am dezlegat de catarg,
am deschis ochii larg,
Termină-ţi incantaţia,
completează-ţi oraţia,
iartă-mă, iată-mă, ia-mă.

Reclame

~ de ubiquus pe iulie 8, 2012.

11 răspunsuri to “Leila: Filtru de amor.”

  1. Majnun în arabă înseamnă nebun de dragoste…frumoasa poveste de dragoste dintre Majnun și Layla.
    îmi place mult și poemul și piesa!
    …și uite așa aș bea acum o cafea cu aromă de cardamon și aș visa cu ochii deschiși:)

    • nici nu stiu ce-am vrut sa spun! am fost furata de versuri si de muzica…piesa asta este în buclă acum. știi bucla, nu?
      nu contează, cred ca intelegi tu!

    • Initial cautasem o anumita poveste din ‘1001 de nopti’ ca incipit clasic pentru Filtrul meu; tineam minte o poveste cu o frumoasa orientala care vrajea tot Bagdadul atunci când iesea pe strada si privea la lume cu ochii sai migdalati – mi se parea geniala ideea de a putea vraji lumea privind-o, pare a fi o super-putere interesanta, macar din punct de vedere narativ:)
      Apoi am gasit ‘Gazelurile’ lui Fuzûli, initial varianta în limba engleza, apoi în traducerea Selmei Yusuf (pdf aici). Este o traducere foarte literala si usor rigida, dar ma bucur ca exista ‘Layla si Majnun’ în limba româna. E o epopee minunata, care îndeamna, cum zici si tu, la visare cu ochii întredeschisi, în vesnica încercare de a vraji lumea. Bucla sa fie, daca e de aur!

  2. Aferim, Ubi! Nu mă satur de răsfoit gazelurile, rubaiatele și museddes-urile lui Fuzuli! de ieri mi-am cam lăsat treburile „birocești” și le tot savurez:)
    imi place că e o ediție bilingvă..în felul acesta îmi „desăvârșesc” și limba turcă pe care n-am mai vorbit-o de ceva vreme. Çok teşekkür ederim!
    știu mai multe variante scrise (în engleză citite) derivate din legenda arabă a Laylei & Majnun. Prima versiune citita a fost a lui Nizami Ganjavi dar nu contează câte alte forme a mai îmbrăcat legenda… sunt atât de fascinată de poveștile orientale și de toate „aromele” lor încât savurez, savurez și visez…
    Filtrul tău și Radiodervish au fost o încântare în buclă! 😉

  3. Cu placere! S-a nimerit bine, daca întelegi si otomana! E o limba ciudata, cu sonoritati pasionante pentru urechea unui venetic teleportat de pe tarâmul latinitatii.
    Mie mi s-a atasat de sinapse vorba ‘çok güzel’, înca din vremea liceului, când aveam o colega turcoaica pe care o mâncam din ochi în pauze.
    Cred ca atunci am învatat sa spun si ‘seni sevyiorum’, desigur fara sa ajung sa-l pronunt vreodata cu voce tare, pentru ca, se stie, la vârsta aia îti pierzi toate cuvintele, chiar cele de baza ale limbii materne, odata ajuns ochi-în-ochi cu o fata.
    Eh. Am mai evoluat de atunci, totusi – în momente similare acum reusesc uneori sa-mi amintesc chiar cum ma cheama.
    Dar despre ce vorbeam?

    • Uuuuuubi (ți-amintesc eu:)…beni seviyorsun? uuuum…sevdiğim 🙂
      tot în liceu am descoperit limba turcă. fratele selmei yousuf, nadir – mi-a fost coleg dar nu-i făceam ochi dulci și nici nu mă pierdeam toată!:) întotdeauna am avut „aplecare” pentru aceste limbi cu sonorități bizare dar plăcute și dulci. așa îmi par mie.
      am călcat Turcia de foarte multe ori, am pierdut șirul de câte ori. iubesc țara asta și limba ei. atât de tare mi-a gâdilat mie urechile încât m-am pus s-o învăț! pffff…ce amintiri am!! acum îmi amintesc o piesă pe care o învățasem pe de rost – aveam 17 ani și iubeam ( așa credeam!) un turculeț al naibii de blond cu niște ochi mari verzi pe nume Tarik – nu l-am mai întâlnit vreodată și nu am ajuns niciodată să i-o fredonez:)

      ..aș putea să ți-o cânt ție!

      eu despre ce vorbeam?…de unde am plecat?:)

      • m-am întors! tu să ștergi piesa asta zemoasă…m-am făcut eu suficient „de râs” dar să mai aduc și prejudicii de imagine blogului tău – nu mi-aș putea ierta-o!:)))

      • Nu, lasam asa, e perfect. Ador anamnezele, sunt cele mai frumoase povesti, pentru ca cresc natural din samânta realitatii si tin umbra o viata. În fond, una dintre cele mai cunoscute si mai durabile povesti este cea despre Copacul Vietii:)
        Nu stiu de unde am plecat, dar poate aflu unde o sa ajung.

      • Copac cu rădăcini bine înfipte în pământ cu crengi semețe bine înfipte în cer…cu poame pârguite în chip de amintiri, aflate într-o veșnică regenerare, accesibile muritorilor tocmai pentru a le gusta aroma nemuririi, a neuitării:)
        Nu știu unde am ajuns dar oare știu încotro mă duc?:)

      • Si daca ai sti ai mai povesti? 🙂

      • îhî! ție..întotdeauna:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: