Lingua franca.

Ce faci când cumperi o pereche de pantaloni si trebuie sa-i ajustezi? Cauti un croitor.

În teorie suna foarte bine, în practica e mai dificil, daca te afli la Paris. Desi suna paradoxal, în orasul modei nu prea mai exista croitori de când cu confectiile prêt-à-porter, si cu atât mai putin croitori francezi. Totusi, fiecare cartier are câte un magazin dosit, unde o asiatica adusa de spate sau un african cu parul grizonat cos si descos fara întrerupere hainele concitadinilor. În arondismentul 15, pe rue Lecourbe, exista un asemenea loc.

Pe firma scrie cu litere albastre: „Retouches Lecourbe”. Într-o camaruta de 3 pe 4, un cuplu de asiatici roboteste la masinile de cusut, cu câte un ac cu gamalie în coltul gurii. El este mai în vârsta. Se misca extrem de economicos. Se apleaca cu dificultate pentru a-mi aranja manseta pantalonului, pe care o fixeaza cu un ac cu maciulie verde. Se ridica, zâmbeste, îmi spune peltic, ca la doctor: „Va puteti dezbraca”. Ma îmbrac si predau pantalonii doamnei cu par negru si ochi curiosi, care coase de mâna tivul unei bluze de dama. Ea vorbeste mai bine franceza. Foloseste multe interjectii si-si roteste ochii.

„De unde veniti? Din România. România? E departe? Nu, e destul de aproape, vreo trei ore cu avionul. Aa, foarte bine, noi suntem mai departe. Si vorbiti franceza acolo, în tara dumneavoastra? Vorbim franceza si engleza, da, desi limba noastra e româna, o limba latina, asemanatoare francezei. Oo, ce bine e sa stii engleza, poti sa mergi oriunde! Si în America! Te descurci la vama, daca stii engleza. Daaa, America e o tara mare, acolo poti sa mergi peste tot si sa vorbesti doar o limba.”

Pe când ma pregatesc sa gafez cu o replica de tipul: „Lasa, ca nici la dvs. în China nu e rau, haha”, croitoreasa asiatica zice: „Noi suntem din Vietnam. Ah! În Vietnam vorbim tot o singura limba, însa avem mai multe accente, si uneori ne e greu sa ne întelegem. În plus, fiecare regiune foloseste cuvinte diferite. Dialecte. Aa, asa, da. E greu. De pilda, ultima oara când am revenit în Franta cu avionul am stat lânga o vietnameza. Am început sa discutam dar nu ne întelegeam mai deloc. Pâna la urma am hotarât sa vorbim în franceza…”

Pe un perete al micutului atelier de croitorie se poate vedea un calendar tiparit cu caractere latine. Pe el sunt prinse cu agrafe doua fotografii. „Sunt nepotelele mele. Ele sunt frantuzoaice.” Fetele au ochi migdalati si râd cu toata gura.

Pe un alt perete atârna un arsenal impresionant de papiote de ata. Sub ele, un arici imens format din ace cu gamalie. Un tablou (în tablou) al diversitatii.

Pot sa fac o poza, madame?

Cui?

Acelor cu gamalie.

Desigur.”

 

Reclame

~ de ubiquus pe mai 16, 2012.

9 răspunsuri to “Lingua franca.”

  1. îmi place ariciul ăla colorat și gămălios! cu ce răbdare de vietnamez le-au așezat:) chiar un tablou al diversității.
    uite de ce mi-au amintit fotografiile tale:

    http://www.emptykingdom.com/main/featured/augusto-esquivel/

    ..chiar te poți juca frumos cu uneltele și accesoriile croitorului:)

    • excelente pozele! minunate aceste micro-lumi care ne înconjoara, de care uitam prea usor. e usor sa privesti, e greu sa vezi.

      • „Like an atom in a molecule, each button serves and shapes the whole”…zice bine Esquivel…cel ce a văzut și nu doar a privit:)

      • si fiecare nasture atomic este tras pe sfoara si deseori cusut cu ata alba. dar fara el nu se încheie nimic. pur (war)holism, parol.

  2. Ce oameni simpli:) Si cata culoare !

    • Da, chiar respirau simplitate si normalitate, si mi-au parut fericiti cu ceea ce fac. Asta m-a fascinat în plimbarile pariziene, am întâlnit oameni veniti aici din toate colturile lumii, care pastreaza si cultiva o prospetime si o caldura întâlnite mai rar la francezi, care sunt admirabili, dar destul de frecvent distanti si nombrilisti.
      PS. Evident, toate generalizarile sunt false, inclusiv aceasta:)

      • 🙂 Te invidiez. Descoperi lumi tu… Frumos. Sa iti fie calatoria bucurie.

        Si… nu-s generalizari. Sunt observatii…

      • Ah, invidia nu-si are rostul. Nu conteaza locul, nu conteaza nici macar oportunitatile, pâna la urma ceea ce face diferenta este omul (si privirea sa aruncata asupra lumii). Iar în privinta asta nu cred ca ai ceva de invidiat, vezi lumi frumoase:)
        Calatoria-bucurie e si idealul meu. Merci.

  3. „nu ne mai putem îndoi că tot ceea ce numim corp arată încercarea de a deveni un întreg.”…un whol(e)ism pur de la adler, sa ma-ngropi, parol!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: