Meanwhile in Pantelimon (too).

(Pentru cei care au deschis blogul mai târziu: în partea întâi era vorba de un băiat, de Motanul Încălţat şi de o bucată de cer. În acest episod băiatul ajunge om, Motanul se preschimbă în câine iar cerul devine nemărginit)

Este o noapte răcoroasă de aprilie, iar eu merg la pas către casă. Fără griji sau aşteptări, privesc detaşat cum lumea se desfăşoară cu naturală banalitate în jurul meu. Deodată, o pagină inedită de realism magic mă opreşte din drum şi mă aşază cu blândeţe pe treptele unei farmacii. O cruce de metal clipeşte verde deasupra capului meu, parcă marcând un loc aparte în care domneşte proverbiala sancta simplicitas.

Un om vorbeşte unui câine. Cu o voce seacă şi aspră, bărbatul povesteşte netulburat despre viaţă şi politică şi salam şi prietenie. Strada este pustie, luminată în portocaliu, profund complice. Trăgându-şi căciula pe ochi, trecându-şi mâna aspră prin blana moale a tovarăşului său canin, omul oftează adânc şi concluzionează, cu capul în piept:

-Uite, suntem în secolul 21. Nu mai e ce-a fost.

Reclame

~ de ubiquus pe aprilie 5, 2012.

4 răspunsuri to “Meanwhile in Pantelimon (too).”

  1. Fiori… Cata simplitate si cat sens!

  2. chiar te rog să o faci! vorbe simple și cu tâlc! povești triste și dureroase!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: