Despre meritele spam-ului.
(Mr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Spam)
Primesc săptămânal cam o duzină de mesaje spam. Yahoo salvează automat marea lor majoritate într-un folder dedicat. Câteva mai scapă, aşa că trebuie să le deplasez manual în directorul pe care l-am botezat „Spam Love”. Sunt mesaje pe care nu le deschid dar nici nu le şterg. Arhiva mea de spam conţine sute de intrări şi se întinde pe câţiva ani.
Poate părea bizar, însă mie îmi place să colecţionez abţibildurile astea informatice. Deşi sunt complet lipsite de importanţă, relevanţă ori utilitate (iar unele pot fi chiar dăunătoare), eu insist să adun toate spam-urile în albumul meu virtual, ca pe nişte reprezentări anecdotice care ajung să formeze un fascinant imaginarium burlesc al lumii înconjurătoare. Spamamon: Gotta catch ’em all!
O bancă generoasă vrea să-mi acorde un credit de până la 10.000 de lei, o necunoscută cu nume de floare îmi laudă proprietăţile benefice ale unor produse din plante, PR-ul unei edituri ieşene îmi trimite un sinopsis editorial de primăvară, văduva unui bogătaş african încearcă să mă convingă să accept câteva milioane de dolari în schimbul unor servicii de reprezentanţă, un dealer canadian de produse farmaceutice verifică regulat dacă am nevoie de pilule albastre cu discount, Sexy Sue mă informează că îmi poate satisface orice fantezie, iar un individ cu capacităţi extrasenzoriale mă întreabă: „Eşti mulţumit cu potenţialul tău?”
Treaba cu spam-ul e că aproape întotdeauna cineva vrea să-ţi mărească ceva (cunoaşterea, bunăstarea, vreo parte anatomică). Asta răspunde unor angoase primare vădite, dar greu de investigat. Destinatarul generic al spam-ului, om în lume arzând grăbit cu flacără mică, nu are chef sau putere să investigheze, şi atunci acceptă mărirea propusă, necesară, cea care promite să-l scape de griji, măcar pe moment.
Mie îmi plac grijile mele. Prefer să le domesticesc şi să le ţin într-un ţarc, la vedere, într-un soi de zoo magic, numai al meu. Eu nu-mi încătuşez, nu-mi schingiuiesc ori flagelez grijile, nu le pun în cămaşă de forţă, nu le alerg până la epuizare, nu le modific artificial; mă port cu ele uman, decent, cu respect şi înţelegere. Este singurul mod în care pot învăţa ceva. Este singurul mod în care mă pot învăţa. Este un proces care seamănă cu domesticirea felinelor de către om: e un proces fără început şi fără sfârşit, în care fiecare parte crede că este partea dominantă.
Ubiquus' Hubris 
Ai uitat despre cei ce îți propun țigări electronice slim, ceilalți care îți propun o cale prin care să reduci consumul de combustibil cu până la 22%, cum să faci bani de acasă(cred că spam-ul ăsta e deschis frecvent de curioși). Sau poate tu nu ai primit spam-uri care se asigurau că te învață limba engleză(de ce nu chineză, finlandeză, islandeză??) în 30 de zile(următoarele mesaje spam îmi promiteau că mă învață în 20 de zile ) ?
Ah, și cât pe ce să uit: extraordinara și ultra promovata trusă de machiaj profesională cu o reducere de când 25, când 30%. 🙂
Oho, câte am ratat! Se dovedeste ca am niste spammeri mediocri:( Stiu ca merit mai mult de-atât!
Sau mai putin. E relativ. Adevarul e ca mesajele care îmi ajung pe yahoo.mail sunt absolut lipsite de creativitate si de zvâc artistic, spre deosebire de cele pe care le primeam în mailul corporatist de la fostul job. Acolo, IT-ul pusese un firewall beton, cu reguli foarte stricte de scanare si triere a spam-ului, asa ca nu ajungea la mine decât crema cremei: mesaje dadaiste ori suprarealiste, îmbibate cu eufemisme inimaginabile si metafore colorate, dublate de o acceptiune total originala a topicii si de o bulversare revolutionara a semanticii. (Conform anticei axiome care leaga strictetea si rigoarea unui sistem de exacerbarea creativitatii si originalitatii celor ce vor sa-l infiltreze ori învinga. Chiar respect asta. Cu adevarat.)
Acum ceva vreme ma apucasem, alaturi de un amic, sa prelucram fiorurile lirice ale spam-ului începutului de mileniu, fasonând forme brute pentru a obtine gracile poeme destinate unei posibile Carti Negre a Spam-ului. Câteva chestii iesisera misto, dar am abandonat cauza în momentul în care am descoperit via google o seama de proiecte similare, multe geniale, câteva stralucind si azi. Recomand excelentul Spam Poetry Institute, ideal de citit în orele lungi petrecute la birou. Spam is fun! 🙂
Uite, o sa închei cu un haiku de pe site-ul Institutului, transcris de ‘Ana’:
„Confirm you won fund
You get it without paying
Urgent attention”.
Sublim.
indeed 🙂