Apariţie în circulaţie.

(solilocuri comune) 

Din receptorul staţiei radio răsună o voce ascuţită de femeie. 

Dispecerele sunt nervoase, repezite, pentru că ele sunt plătite după numărul de comenzi pe care le luăm noi, taximetriştii. A, i-auziţi, „pentru protocol!” Când te cheamă prin staţie să iei pe cineva pentru protocol (adică pe gratis) e vorba de o dispeceră. Ar putea fi şi ele mai drăguţe dacă tot le iei de acasă. Dar ele sunt mereu oţărâte foc. Să zică mersi dacă răspunde cineva când mai caută „pentru protocol”. 

Răsuceşte butonul care reglează temperatura din maşină, de la roşu la albastru. 

Clienţii sunt de treabă, n-am avut probleme de când fac taximetrie. Mi-a adormit odată unul pe umăr, aşa, duios. Ce să-i fac? Vedeţi dumneavoastră, când sunt de-ăştia beţi, ei stau drepţi şi normali când opresc taxiul, pentru că e frig afară, dar apoi când dau de căldură şi se aşează confortabil, se înmoaie şi aţipesc. Atunci le închid căldura şi le deschid geamul. 

Oricum, nu îi iau dacă sunt foarte beţi, că e maşina mea şi nu vreau să facă mizerie. Nici cu şaorma nu-i iau, că nu-mi place mirosul, şi apoi, adică ce, vii la mine în taxi ca-n bucătărie, să mănânci? 

Odată, un individ mi-a plătit de trei ori. S-a urcat, era cam beat, şi mi-a întins nişte bani, spunând: Uite, ca să nu avem probleme pe urmă. I-am luat, apoi la jumătatea drumului s-a trezit şi a zis: Ţi-am dat banii? M-am uitat la el: Ce bani? A umblat în portofel şi mi-a plătit din nou. La sfârşit, acelaşi lucru. Am luat banii, de ce să nu-i iau? N-oi fi eu Maica Tereza! Am zis că dacă mai dau de doi-trei de-ăştia plec acasă. 

Pe ecranul cd-playerului scrie cu litere albastre: Evanescence – The Open Door. 

S-a urcat unul care vroia să asculte manele. Auzi, domnu’, da’ manele nu e? I-am pus Rammstein. A zis: ce e asta? Ultimul gen de manele. Haide domnu’ că râzi de mine! Ştiţi, am avut coadă până de curând, acum am tuns-o. I-am zis: arăt eu a om care ascultă manele? S-a potolit şi-a ascultat Rammstein.

La semafor îi privesc inelul gros de pe degetul mare. Pe inel sunt doi şerpi încolăciţi. 

Manowar. Manowar sunt tari. Sunt mai buni ca Rammstein. Am eu aici o selecţie, dacă vreţi să auziţi. Acum cântă Evanescence, o combinaţie de mezzo-soprană cu metal. Gothic rock, îi zice. E armonios. 

Pe cardul plastifiat de pe bord scrie că este născut în 1946. Are părul alb şi umerii lăsaţi. Poartă o cămaşă gri, descheiată la gât. Conduce prudent şi zâmbeşte înţelept atunci când alţi taximetrişti i se bagă în faţă. Ascultă înainte de a vorbi şi îşi păstrează maşina foarte curată. 

O carte de vizită? Ah, n-am. V-aş lăsa numărul de telefon, dar nu putem colabora decât peste 30 de zile. Am permisul suspendat. Ce am făcut? Eh, poveşti. Dar vă las numărul, dacă vreţi. 

Semnalizează stânga, se asigură în oglindă şi reporneşte la drum. Timp de câteva secunde, se mai poate auzi vocea suavei Amy Lee, cântând: Good enough, I feel good enough, It’s been such a long time coming, But I feel good.  

El este Florin.

Reclame

~ de ubiquus pe ianuarie 11, 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: