Big Bang şi simfonia haosului.

Într-o viziune idealizată şi sublimată, în cel mai pur stil romantic, fiecare moment, fiecare clipă a vieţii noastre pe care o trăim poate fi exprimată sub formă de cântec. În măsura în care însăşi existenţa noastră este un refren al epopeii universale, pusă pe note de un autor discret şi frecvent contestat de exegeţii săi, nisipul ceasurilor noastre se scurge după un ritm bine determinat şi perfect consecvent cu sine însuşi. 

Faptul că deseori ne surprindem fredonând de-a lungul minusculelor noastre existenţe un refren evident în cheia endemică naştere-dragoste-moarte, sau chiar scurte silabe care rimează şi se subînţeleg în context, ne poate face să concepem mai uşor cântecul nostru interior, subepitelial. 

Ne este posibil să învăţăm să ne dezvoltam cele câteva note de bază şi acel vocabular minimalist inculcat ab origine prin eforturi de ordin individual (conştientizarea şi educarea sinelui) ori social (raportul cu alteritatea). Totul depinde într-o primă instanţă de măsura în care distingem datele inerente naturii umane, apoi de maniera de a interacţiona cu acestea (respingere sau acceptare), şi în final de calea pe care înaintăm în viaţă (accentuarea şi educarea ritmului interior sau reprimarea sa şi repoziţionarea conştientă a personalităţii). 

Fiecare face muzică, în cunoştinţă sau necunoştinţă de cauză – cel  puţin în teorie. În practică, în timp ce unii compun simfonii, alţii nu fac altceva decât să râgâie sinistru. Problema e că, în ciuda oricărei logici şi cauzalităţi, cei care râgâie (şi care sunt majoritari) îi conduc pe cei care-şi sublimează ritmul interior în simfonii inegalabile.

Poate de aceea este preferabil să fii un afon hipoacuzic în corul imens al omenirii.

-o simfonie minunată, de urmărit fără rezerve-

Reclame

~ de ubiquus pe noiembrie 9, 2011.

9 răspunsuri to “Big Bang şi simfonia haosului.”

  1. Afonul acela hipoacuzic care nu aude nerostirile orbirii altora care par a avea auzul şi văzul smuls e ca o cochilie azvârlită pe un ţărm pustiu, ecou surd al valurilor; şi-a tăiat legătura cu forfota lumii urmare a unei incompatibilităţi radicale…şi simte că nu îl ascultă nimeni. Şi ar fi vrut să le spună despre frumuseţea glasului pe care i-l are pedinăuntrul, să le spună că, deşi acum departe dar încă între ei, în vocea lui nu s-ar fi auzit nici durerea şi nici singurătatea…vocea lăuntrului îi era atât de intensă şi de limpede…doar că nu îşi mai putea înălţa în slavă vreun sunet…nici un cuvânt…doar înăuntrul lui, cuvintele îi curgeau, precum o panta rhei, unele într-altele.

  2. Fiecare om -cântec, fel de nuanţă, de voce şi de sens, câteodată uitătură opacă şi sunet rătăcitor mergând prin vorbe şi nevorbituri, mergând prin lucruri ca înspre un nicăieri.

  3. Ştii ce am mai uitat să îţi spun? Că toţi suntem sunete căutătoare de atingere.

  4. Spațiul cosmic face muzică, natura în particular face muzică, iar noi, ca parte a naturii facem muzică. mai departe, e vorba de limbaje diferite și alte dimensiuni în care trăiește fiecare abstract în sine.

    • Oho, povestea vietii mele. O vreme am crezut ca sunt un surd care încearca sa auda muzica lumii, apoi mi-am dat seama ca aud câte ceva, dar nu înteleg si nu pot reproduce nimic. E si mai aiurea sa descoperi ca nu esti surd, ci afon.

  5. Din păcate legile fizicii nu se pot încălca. Absurdul ăsta al hazardului mă înlemnește și pe mine. Imposibilul. Și eu îl doresc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: