De la mirare la visare.

Astăzi m-am trezit bulversat de un vis intens şi bizar şi m-am gândit să întreprind o scurtă călătorie în scris.

                           

҉De când eram mic mă minunam de faptul că literele, închise într-o carte, nu se amestecă şi nu se pierd peste noapte. 

҉Creaţia este acea parte a simţirii pe care am cucerit-o în lupta cu imensitatea haosului. 

҉L-am întrebat într-o zi pe neurologul Oliver Sacks ce înseamnă pentru el un om normal. Întrebare banală, fără prea mare importanţă. Dar în calitatea sa de neurolog, Oliver Sacks avea un punct de vedere. A ezitat, apoi mi-a răspuns că un om normal este poate acela care se dovedeşte în stare să-şi istorisească propria sa poveste. Ştie de unde vine (are o origine, un trecut, o memorie ordonată), ştie unde se află (are o identitate) şi crede că ştie încotro se îndreaptă (îşi face planuri, dar la capăt aşteaptă moartea). Este, aşadar, instalat în mişcarea unei poveşti, este o istorie şi se poate povesti. 

҉Interesul nostru pentru naraţiune face parte din modul nostru de a fi în lume. Ea răspunde nevoii noastre de a auzi ceea ce s-a întâmplat, ceea ce au înfăptuit oamenii şi ceea ce pot ei să facă: riscurile, aventurile, încercările lor de tot felul. Nu suntem nici ca nişte pietre, nemişcaţi, sau ca nişte flori sau insecte, a căror viaţă e dinainte trasată: suntem fiinţe umane formate din întâmplări. Iar omul nu va renunţa niciodată să asculte povestiri. 

              

҉Pe mine nu mă pot înflăcăra decât subiectele în care acţionează oameni vii, adevăraţi, care simt ca şi mine. De aceea nu pot suporta subiectele wagneriene, care n-au nimic omenesc

҉Îmi spuneam, arta mea poate că este o artă smintită, un mercur care arde, un suflet albastru care ţâşneşte pe pânzele mele. […] Personal, nu cred că tendinţa ştiinţifică este benefică pentru artă. Impresionismul şi cubismul îmi sunt străine. Arta mi se pare, mai degrabă, o stare de suflet. Sufletul tuturor este sfânt, al tuturor bipedelor, din orice punct de pe Pământ. 

҉A avea suflet înseamnă a fi poet. Poezia nu va pieri niciodată atâta timp cât vor fi oameni. Oamenii cu suflet viu au nevoie de sufletul scris, sufletul tulbure are nevoie de sufletul limpede, întocmai cum focul şi gheaţa stau îmbrăţişate de-a pururi. 

҉În general, culoarea este un mijloc de a exercita o influenţă directă asupra sufletului. Culoarea este clapa. Ochiul este ciocanul. Sufletul este pianul cu multe corzi. Artistul este mâna prin care una sau alta din clape fac sufletul omenesc să vibreze adecvat. Este limpede deci că armoniile cromatice nu se pot baza decât pe principiul afectării adecvate a sufletului omenesc. Această bază va fi denumită principiul necesităţii interioare

                             

҉Tot ce face mai mult din dumneavoastră decât aţi fost până acum în orele cele mai bune, e bine. Orice forţare e bună, dacă e din tot sângele, dacă nu e beţie, nu e tulburare, ci bucurie, străvezie până la temelii. 

҉Ficţiunea nu este viaţa trăită, ci altă viaţă, inventată cu materialele oferite de prima şi fără de care viaţa adevărată ar fi mai sordidă şi mai sărăcăcioasă decât este. 

҉Nimeni nu spune că nu există viaţă în afara cărţilor. Toată problema este dacă viaţa în afara cărţilor nu e cumva atât de săracă, încât să merite a fi trăită.

҉Literatura nu este altceva decât un vis dirijat.

Mi-au servit drept ghizi în această călătorie:
҉Jorge Luis Borges, Opere II, Aleph, Bucureşti: Univers, 1999, p. 120.
҉Ernesto  Sabato, Înainte de tăcere, Bucureşti: Ed. RAO, 2000, p. 75.
҉Jean-Claude Carrière, Cercul mincinoşilor, Bucureşti: Humanitas, 1999, p. 9.
҉Mircea Eliade, Încercarea labirintului, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1990, p. 142.
҉Piotr Ilici Ceaikovski, Despre operă, Bucureşti: Ed. Arlus – Cartea rusă, 1953, p. 129.
҉Marc Chagall, Viaţa mea, Bucureşti: Ed. Hasefer, 2000, pp. 141, 146.
҉Nichita Stănescu, Antimetafizica, Bucureşti: Cartea românească, 1985, p. 117.
҉Wassily Kandinski, Spiritualul în artă, Bucureşti: Editura Meridiane,1994, p. 53.
҉Reiner Maria Rilke, Scrisori către un tânăr poet, Timişoara: Editura Facla, 1977, p. 66.
҉Mario Vargas Llosa, Scrisori către un tânăr romancier, Bucureşti: Humanitas, 2003, p. 116.
҉Nicolae Manolescu, Cititul şi scrisul, Iaşi: Polirom, 2002, p. 88.
҉Jorge Luis Borges, Opere II, Prolog, Bucureşti: Univers, 1999, p. 169.

Reclame

~ de ubiquus pe octombrie 9, 2011.

6 răspunsuri to “De la mirare la visare.”

  1. Când noi suntem poveşti.

  2. Şi mai ştiu ceva; prin alţii ajungem la noi…doar că de ar fi prea mulţi, poate ne-ar fi mai greu cu putinţă a ne mai cunoşate.

  3. *cunoaşte

  4. Da, nici mie nu mi-e prea clar daca multiplicând si variind perspectiva ne vedem mai bine pe noi însine sau dimpotriva. Dar, desi ma preocupa povestea personala si as vrea sa ajung cândva la mine, cum scrii tu, îmi dau seama ca e foarte greu sa alerg de unul singur prin padurea întunecoasa, cu zmei si alti draci respirându-mi în ceafa si cu mere otravite în buzunare, asa ca ma folosesc si eu de orice ajutor pot gasi, firimituri de pâine aruncate de altii pe poteci, semne în scoarta copacilor, raze de lumina si vorbe îndrumatoare. Whatever works.

  5. Eu port mereu cu mine pietricelele regăsirii. Cât despre alte semne, prin ele merg de-a dreptul.

    În afara topicului, şi iartă-mi, rogu-te, îndrăzneala de a te întreba, dar…nu te-ai gândit vreodată să îţi schimbi culoarea fundalului? Pentru acei care TE CITESC. Îmi pare uneori că negrul înghite textul.

  6. Pietricelele regasirii pot fi o solutie, daca te înduri sa le presari pe drumuri.

    Offtopic, da, m-am gândit de nenumarate ori sa schimb culoarea fundalului, sa modific fonturile, sa ma joc cu diverse culori, si asa mai departe… Desigur, prezentarea e foarte importanta, felul în care apari în fata celuilalt, dar parca e mai important ca lucrul, cuvântul, senzatia pe care o generezi si livrezi sa îti fie fidela tie. Iar eu gândesc alb pe fond negru. Îmi pare rau.

    PS. Îmi place cum zici ca negrul înghite textul. Asa simt si eu. De fapt, pe asta ma si bazez. Nu cred ca ceva (scris aici) merita sa ramâna cu adevarat – pentru ca am convingerea ca scrisul e un proces (catre întelegere sau perfectionare), nu e un scop sau un produs definitiv. Asa cum viata e un prezent continuu, scrisul e un text continuu, din ce în ce mai nuantat, mai profund, mai autentic. Sau ar trebui sa fie, în mod ideal…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: