Obscur’t’circuit.

҉Să învăţăm să nu disperăm din exces de cuvântare. 

҉Mai frecvent decât am vrea ne supraîncărcăm de cuvinte şi prin cuvinte de lume – pentru că lumea este cuvinte, pentru că cuvintele sunt lumea. 

҉Ajungem să vrem să ne eliberăm de toate, de limbaj şi de poliloghiile sale. Vrem să ne scuturăm de cuvinte, de implicaţiile, de sensurile şi de legăturile lor cu realitatea. Vrem să alergăm goi împotriva vântului pe câmpuri înverzite. Vrem să ne vânturăm blana, ca un câine proaspăt ieşit din apă, şi toate relele să ne părăsească corpul. 

҉Nu funcţionează întotdeauna, dar trebuie să încercăm – pentru că realitatea cea rea se ataşează de noi prin propria noastră grijă, nu prin vina ei.҉ 

Un filosof asiatic susţinea că lumea e de fapt bună dar noi o facem rea, pentru că o privim prin ochii noştri, o interpretăm cu mintea noastră, o încărcăm cu prejudecăţile şi preconcepţiile noastre negative. Iar când toţi procedăm în acest fel se crează un soi de energie negativă invincibilă, care pârjoleşte şi ultimele spice rămase vii.҉ 

E ca un soi de urâţire globală, dar eu încă mai sper în frumuseţe – pentru că ştiu că există în mine, în adâncuri, pentru că uneori o văd în alţi ochi.҉ 

Să sperăm aşadar împreună, fără cuvinte, în tăcere.҉

 

~ de ubiquus pe septembrie 6, 2011.