Mintea de jeleu.

Este ideal să gândeşti atunci când ai mintea ca un jeleu, ca o pastă moale, maleabilă şi flexibilă, nefocalizată şi lipsită de orice crispare pretenţioasă datorată proceselor raţionale. Aşa cum antrenorii le spun elevilor că maximum de performanţă se realizează cu muşchiul relaxat, sporind totodată rezistenţa la efort, în acelaşi fel exerciţiile şi eforturile spirituale ori creative ar trebui să fie îndeplinite într-o stare secundă, în care muşchii minţii devin complet relaxaţi şi materia cenuşie pluteşte la fel de diafan precum praful de stele în vidul cosmic. 

Desigur, mai există o stare care duce punctual către rezultate olimpice, şi anume starea de maximă încordare psihică, stadiul liminal în care se pot vedea aproape cu ochiul liber ieşind scântei din creştet, sau cel puţin (şi mai corect din punct de vedere grafic) pe ochi. Mintea este aşa de încordată încât antrenează cu ea mare parte din corp. Problema este că, odată trecut vârful de încordare, culmea de efort, apar destul de rapid crampele musculare ori migrenele şi chiar o prăbuşire fizică momentană, care ne arată cât de puţin este obişnuit corpul cu trăirile intense şi discontinue în lipsa unui antrenament permanent. Iar atunci trebuie indusă în mod necesar detaşarea psihică, indispensabilă în vederea restabilirii echilibrului energetic, cerebral şi funcţional. Back to state one.

…mmminunatul mmmoment al mmminţii de jeleu…

PS. Nu am o metodologie pentru atingerea stării susmenţionate, dar aş vrea sa împărtăşesc aici un exerciţiu de relaxare / un savuros jeleu degustat recent în cofetăria magică a realităţii:

Discuţie între o ea şi o ea, într-o locaţie oarecare:
E: -Mi-am luat nişte super-ochelari de soare!
A: -Aha, par a fi scumpi.
E: -Aiurea, sunt din Unirii, de la magazinul ăla ieftin.
A: -Sunt foarte frumoşi!
E: -Da, dar nu văd cu ei nici să conduc, nici să merg pe stradă…
(pauză)
E: -…însă sunt buni de ţinut părul.

Reclame

~ de ubiquus pe august 23, 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: