Cuvinte, scuze, fluturi.

Ma gândesc uneori ca fiecare cuvânt ne este în fapt scuza. 

Deseori am admirat oamenii tacuti, oamenii care au rara capacitate sa-si pastreze gura închisa, cu un aer natural si seren, nu neaparat ca niste boi cu pai în gura, cât aidoma unor buzi (s.m.- un buddha, doi buzi) cu buze îngrosate demn de linistea interioara. Astia mi s-au parut teribili. N-au nimic de iertat. Pfuah. 

Da, îmi plac buzii astia, îi înteleg si-i îndragesc nespus, însa din pacate nu cred ca avem multe în comun. Da, recunosc cu o dezamagire împacata, cu un regret asumat: dincolo de aspiratiile mele catre sublima buzitudine am din ce în ce mai mult convingerea ca în fapt ma încadrez în vasta majoritate, în marea masa de vorbareti complacenti. Aceia care semneaza condica contractului social, chiar daca li se pare uneori o cacofonie teribila. Aceia care învelesc lumea într-un cocon perpetuu de vocale si consoane, visând ca odata si odata vor lansa fluturi spre Luna (desi cel mai des lasa în urma larve pe frunze, care sug seva cea vie si distrug finele nervuri). 

Dezavantajul vorbaretilor este ca noaptea le e frig, tare frig – cuvintele-scuze nu tin de cald, înauntru. E un moment între semi-trezie si somn în care scâncitele scuze devin acute acuze, în care realizezi cu adevarat unde esti si pentru ce motiv, dar vine peste tine, tavalug, somnul, înainte de a putea sa schitezi o miscare. 

Nota laterala: am senzatia ca fluturii, fluturii din stomac, care nu ajung pe Luna, sunt în fapt un proces de digestie a sentimentului. „Când înregistram un moment, înregistram moartea momentului”, zicea un regizor zarghit, David Cronenberg. Altfel zis, când se manifesta fluturii, ei îsi iau de fapt zborul, celebreaza feeric moartea momentului. E aceeasi exaltare a distrugerii absolute pe care ne-o inspira supernovele si hipernovele, expirând sublim în ceruri. Dar rezultatul digestiei, ca si al novelor, este acelasi: energia. Care ne pune în miscare, care ne schimba si ne face sa fim. Si sa iubim fluturii. 

Mda, n-o sa intru niciodata în cercul select al buzilor. Pentru ca iubesc cuvintele. Pentru ca sunt atât de frumoase. Pentru ca am fi prea demni fara ele. Pentru ca-mi place sa le fac jocul, considerând ca-mi fac o onoare sa ma lase în preajma lor, generoase, primitoare, pline. 

In filmul Elegy era formulata o idee interesanta, anume ca oamenii se înseala atunci când cred ca poseda o opera de arta – de fapt opera de arta îi poseda pe ei. Dupa ce omul nu mai este, opera trece mai departe. La fel se întâmpla si cu cuvintele. 

Trecem, grabiti, si lasam în urma cuvinte, scuze, fluturi.

Reclame

~ de ubiquus pe iulie 13, 2011.

2 răspunsuri to “Cuvinte, scuze, fluturi.”

  1. Am apreciat intotdeauna oamenii langa care poti sa taci, fara sa te simti stingher. Sunt putini. Mai cred ca suntem cu totii buzi, in anumite momente. Nu constant, desigur – eu n-am intalnit pana acum oameni liniari. Dar avem cu totii momente in care futilitatea exprimarii ne loveste fix in moalele capului.

  2. Chiar asa, sunt extraordinare momentele alea când poti sa taci lânga un om fara sa te simti ori fara sa se simta inconfortabil. (Si memorabile clipele când poti sa taci lânga un om iesind sporit/a din asta). Din pacate, ele sunt foarte rare, daca nu inexistente, pentru ca traim într-o cultura a comunicarii intensive, unde linistea este întotdeauna suspecta.

    De foarte multe ori vad oameni care nu au ce zice dar vorbesc neîncetat, tocmai pentru a nu se confrunta cu tacerea si ecoul ei amenintator. Mda, futilitatea exprimarii, inflatia de cuvinte goale, o sa ne sufoce pe toti într-o zi, înainte de a fi capabili de a trimite fluturi pe luna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: