Eros: Gândul golemului.

Privesc în jur si te caut. Te caut în zare ca pe o baliza a sufletului meu, marcând punctul de la care apele devin primejdioase, locul unde misuna dragonii. De-abia într-un târziu reusesc sa observ ca esti lânga mine si ma tii de mâna. Numai ca nu esti tu cea veche, acum esti o coloana imensa de marmura alba, care se înfige obraznic în cer.

Te privesc si nu-mi vine sa-mi cred ochilor. Pe corpul tau se preling lacrimi reci, care se scurg pe pamânt. Pamântul devine foarte repede umed, apoi mocirlos. Toti oamenii din jur se îndeparteaza, ferindu-si pantofii de valul de noroi ce câstiga teren clipa de clipa. Imi dau seama ca nu ma mai tii de mâna, de când ai devenit coloana. Nici macar nu-ti pot privi ochii, pentru ca esti înalta, atât de înalta. Macar de mi-ai vorbi.

Mâlul mi-a ajuns la genunchi si nu stiu, nu înteleg ce trebuie sa fac. Trebuie sa plec cât timp îmi mai pot misca picioarele – sau trebuie sa ramân pe loc, pentru a întelege ceva deosebit, o lectie suprema? Sa plec, sa ramân? Si tu nu ma ajuti deloc, alba si rece, înalta si jilava. Cred ca ai vrea sa ramân, mâlul mi-a prins si coapsele si le tine strâns în clestele sau cleios. Cea mai rea este însa tacerea ta, care ma împresoara. Prezentul vibreaza pe armoniile unei voci trecute, si îmi tulbura judecata.

Mâlul mi-a depasit barbia si-mi intra în gura. Respir greu si închid ochii. Ce este mai important pentru mine? Tu sau aerul? Dar ce este aerul? Mai deschid o ultima data ochii si te revad, maiestuoasa, luminoasa, intangibila, din cer si pâna în pamânt. Apoi doar te simt. Esti toata în mine, sunt tot în tine, în noaptea fara de stele.

Reclame

~ de ubiquus pe iulie 8, 2011.

10 răspunsuri to “Eros: Gândul golemului.”

  1. Rau, dar bun. Sa inteleg ca pui de-o trilogie a afectelor or something?

  2. Imprecis, dar exact. Sa înteleg ca dispui de metaintuitie or something?

  3. Mmm, postarea ta îmi cântă un „Cântec” mai vechi, de-al lui Nichita.
    „Ce bine că eşti”, ar zice ea
    „Ce mirare că sunt”, ar zice el.

    „E o întâmplare a fiinţei mele
    şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
    e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
    pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
    mereu dureroasă, minunată mereu.

    Să stam de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
    lungi, sticloase, ca niste dălţi ce despart
    fluviul rece în delta fierbinte,
    ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

    Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
    tâmpla de stele, până când
    lumea mea prelungă şi în nesfârşire
    se face coloană sau altceva
    mult mai înalt şi mult mai curând…”

    Mă bucur că am putut pune versurile lui lângă rândurile tale, aşa de frumos ai scris, zic eu.

    • Are Nichita o poezie care se numeste Putrezirea calului.
      Nu conteaza ce scrie el acolo, în ea.
      Decât ca are o poezie care se numeste Putrezirea calului.
      Dat dracului acest Nichita.

  4. Nu fi rau cu A lu’ cui o fi. Nici macar intuitie nu i trebuia sa vada trilogia: Agape – Eros – si ce o mai fi. Greceste sa sune. Chiar? Ce vine dupa Eros? E ca la Lord of the Rings? O, da.

    Iar Nichita iti vine perfect ca garnitura. Daca ma tine memoria chiar ai scris in liceu o bucata critica despre poetul necuvintelor, nu? 🙂

    • Dupa Eros vine Thanatos, normal. Asa scrie în toate cartile bune. Numai ca e o împartire cam artificiala si calpa. Nu cred ca e vorba de un etern ‘Return of the (death)king’ ca sfârsit megadramatic al trilogiei. Eu as zice ca Thanatos infiltreaza toate celelalte, mustind sub picioarele agapeului / între picioarele erosului. Asa ca o sa-mi termin treaba cu skepsis.

  5. Mhm. Aprob entuziast.
    Da o dracului de moarte. Pardon, ca poate ma aude.

    De facto (si de iure), totul e o invarteala in jurul cozii. Ca i zicem eterna reintoarcere, Ouroboros sau alte cordeli (de la coarda – care i tot un fel de cerc, nu?). Dar cui ii pasa de caile batute? Fie ele si ronde.

    Singurul meu regret e ca acest post ar fi meritat un comentariu (din parte mi) mai pe fin. Dar acu ca am dat o n bascalie cum ar fi sa trantesc niste ganduri diafano-metafizico-adanci?

    Si totusi, ce mi place la cele doua posturi din ‘trilogie’ este ca sunt detasate, abstracte, sunt drepte si pure precum coloana. Dar nu si lipsite de senzorial. Dincolo de noroi si felii de tort invechit si irosit.

    • Ok, sa lasam diafano-metafizica pentru rozalii panselute si alte florilegii romanticoase: accept pâna la coada (ouroborosului) lema ca viata e o cordeala circulara, care se desfasoara când în noroi când în miere. Si, în ciuda cartilor bune, poate ca se termina fix cu eros, si nu cu thanatos, pentru ca, dupa cum îmi reamintea cineva recent, one way or another in the end you’re still fucked.

  6. Eu mai zic aşa: termină şi tu într-un kosmos.
    Şi vorba Mirunei, hai dracului să mai şi trăim, că de moarte ne-am cam săturat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: