Stradale: Play it again, Sam.

Un cersetor zdrentaros, fara pantaloni, cu parul îmbâcsit si cu cizme de cauciuc în picioare, trece agale pe strada, târsâindu-si talpile pe asfalt. In spatele lui, o haita de câini de toate culorile si dimensiunile. Cersetorul tuseste, oprindu-se, si câinii se opresc si ei o clipa în loc, disciplinati. Apoi repornesc cu totii, cu pas egal, tusind, latrând, tusind…

Cersetorul asta este varianta moderna, urbana, a bunului flautist care odata a eliberat un sat de sobolani, ducându-i dupa el peste dealuri, departe…

Reclame

~ de ubiquus pe iunie 27, 2011.

5 răspunsuri to “Stradale: Play it again, Sam.”

  1. „Iar atunci, în răgazul dintre stingerea felinarelor de pe stradă şi revărsarea zorilor, bătrânul chinez apărea printre piloni, traversa plaja şi apoi strada. De data aceasta coşul de nuiele era greu, ud, curgea apa din el. Talpa dezlipită se auzea lovind cu zgomot asfaltul străzii. O apuca în sus pe deal până la a doua stradă, intra pe o poartă şi se făcea nevăzut până seara. Oamenii auzeau, în somn, zgomotul pe care îl făcea talpa dezlipită şi se trezeau pentru o clipă. Acest lucru se întâmpla deja de ani de zile, dar nimeni nu se obişnuise cu el. Unii credeau că ar fi Dumnezeu, iar cei foarte bătrâni – că e chiar Moartea, cât despre copii, ei credeau că e doar un chinez bătrân şi bizar aşa cum cred copiii despre orice este vechi şi ciudat. Dar copiii nu îl tachinau şi nici nu strigau după el, cum ar fi făcut în mod obişnuit, deoarece umbla învăluit într-un mic nor de teamă.” „Strada Sardinelor”, J. Steinbeck.

    Tema batranului care traverseaza orasul neatins de oprobriul public in ciuda aparentei zdrenturoase si de-pe-alta-lume e fertila. In unele cazuri nebunia sa este privita cu o anumita reverenta, in altele cu teama pura. In toate cazurile, el e o prezenta care stabileste un ritm al vietii. Pana cand un copil indrazneste sa l infrunte. Si… „Ce s-a întâmplat apoi, Andy nu a putut să explice sau să uite nicicând. Căci ochii s-au mărit până când chinezul a dispărut. Şi a rămas doar un ochi, un ochi căprui imens, cât o uşă de biserică. Andy a privit prin uşa maronie, transparentă şi lucitoare, şi prin ea a văzut un peisaj de ţară pustiu şi plat cât vedeai cu ochii, dar care se termina cu un rând de munţi cu forme fantastice: capete de vaci şi de câini, corturi şi ciuperci.” op.cit.

  2. Aww, ai mila, nu ma pune lânga Steinbeck, ca subit îmi ramân mic si-mi pierd cuvintele…

  3. Daca te pun alaturi, o fac intr un exercitiu semi-jucaus de intertextualitate. Ma gandeam, chibzuita si cu inclinari list-nice cum ma stii, ca ar putea servi de inceput de inventar de astfel de figuri de roman. Te plasam in context, iti indicam umerii gigantilor pe care ne putem aburca daca ne tin muschii gambelor, na. E mai bine asa?

    Si sa nu ramai mic. Mie mi place mare. 🙂

  4. 🙂 Şi de-aici, hop aia cu eu sunt mic, tu fă-mă mare. Un fel de vocaţie a invocaţiei. Dar chiar aşeea, scrie, Ubi, scrie!
    (Miruna, mă vei scuza, te rog, dar mi-a plăcut mult mult comentariul tău şi cum sunt într-o poziţie ludică, deasupra textului, să zicem, nu m-am putut abţine.)

  5. Ofofof, soarta cruda a oilor albe pe câmp negru… De-abia ce scrie bietul om doua cuvinte, despre cum îsi ramâne el mic si profan odata asezat lânga menhire literare (sper ca este destul de falica imaginea), ca imediat este suit pe umeri de giganti si apoi dat peste cap ca Hopa-Mitica, invocat si instigat. 🙂
    ‘Back to the Batcave, Alfred!’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: