Despre importanta perspectivei.

Sunt milioane de perspective asupra aceluiasi lucru, dar aceea care conteaza pâna la urma este cea care ne vine natural, din interior. Cea care ne spune ca ne încadram într-o armonie, care ne pacifica si ne ordoneaza, fara a ne ordona. Perspectiva poate fi o imagine, un gând, o senzatie, un sentiment, o atingere… 

Treaba asta îmi aduce aminte de pseudo-documentarul The White Diamond, un film al genialului regizor german Werner Herzog. Acolo am facut cunostinta cu un african în vârsta, Mark Anthony Yhap, un soi de întelept itinerant care penduleaza visator între natura si umanitate. La un moment dat, el sta asezat pe un fotoliu gonflabil si îsi da succint cu parerea despre lume si viata. Apoi omul cade într-o mutenie absoluta si priveste pur si simplu catre înalt. Parca urmarindu-i perspectiva, camera lui Herzog paraseste ochii înteleptului, face un travelling larg si se focalizeaza  pe un montgolfier alb care se profileaza maiestuos pe cer.

Nicicând o liniste n-a fost mai armonioasa decât în cadrele acelea puse pe pelicula de meta-intuitivul, hiper-expresivul regizor german. Este o performanta inegalabila, cel putin în domeniul literar (în care ne gasim scriind/citind aceste rânduri). Pentru ca literatura are nevoie de cuvinte pentru a se exprima, în orice împrejurare, în timp ce filmul transcende cuvântul, putându-si manifesta sublimul printr-o pura succesiune de imagini mute. Cum ar fi scufundarea imponderabila a unui balon imaculat într-o privire curata.

Pierdut pentru o clipa infinita pe linia orizontului, ochiul aparatului de filmat este finalmente readus pe pamânt de câteva vorbe pronuntate de batrânul african, murmurând ca într-o transa a perspectivei (si reusind miraculos sa faca uitat handicapul exprimarii prin cuvânt): Mai, ce frumos e apusul, cu balonul asta care pluteste asa, fara scop… E frumos, e fan-tas-tic ! Sunt atât de fericit sa fiu martor la asa perfectiune ! Eu îs miner, de felul meu, si mi se pare ca asta aduce cumva cu un mare diamant alb. Un mare diamant alb plutind pe raze de soare. Si e atât de fain…

That is a beautiful view. It has the sunset and there is the baloon, just floating around, aimlessly... Yes, it's beautiful. This is fantastic. I'm fortunate enough to witness something of a gem. I'm a miner mostly, and this is like a diamond, a nice, big diamond. Yeah, I love this; this is good. This is really good. There is this big white diamond just floating around in the sun rays... It's good.

E într-adevar fain.

Descopar treptat, la rându-mi, ca ceea ce conteaza cu adevarat în viata este: unu, sa stii unde sa te uiti si doi, sa stii cum sa te uiti. Ah, si în cea mai mare parte a timpului, sa te uiti.

Reclame

~ de ubiquus pe iunie 22, 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: