Şabloane.

Am un telefon mobil Nokia. E un telefon bun. Interfata e prietenoasa, cu zeci de functii utile, face si poze, filmeaza, vibreaza, înregistreaza audio, stocheaza muzica, contine jocuri, gestioneaza agenda zilnica, are alarma, trimite si primeste mesaje scrise, si uneori poate fi folosit chiar si pentru a apela sau receptiona apeluri. Un pur concentrat de magie tehnologica, ce mai.

De curând, umblând în directorul messaging din magicul meu telefon, observ pentru prima oara ca am unsprezece mesaje salvate. Intrigat, caut sa vad ce lucruri importante am putut salva acolo, pentru a uita apoi de ele. Descopar ca mesajele salvate erau în fapt niste ‘templates’, sau şabloane, cum s-ar zice în româna. Ele au fost introduse în softul telefonului pentru a facilita responsivitatea generica a utilizatorului grabit, care trebuie sa interactioneze în viteza, în timp ce se preocupa de alte treburi importante de-ale vietii.

Utilizând şabloanele prietenoasei interfete Nokia, utilizatorul nu trebuie decât sa apese un buton, si eventual sa semneze la sfârsit mesajul creat instant. Iata lista templates-urilor din telefonul meu:

I am late. I will be there at
I’m in a meeting, call me later at
I’m busy right now. I’ll call you later.
I will be arriving at
Meeting is cancelled.
See you at
See you in
Please call
I love you too
Happy birthday
Thank you

Vede cineva o problema cu templates-urile astea?

Reclame

~ de ubiquus pe iunie 19, 2011.

6 răspunsuri to “Şabloane.”

  1. Şi eu am tot un nokia , deci am aceleaşi 11 mesaje de care zici (oare altă marcă de telefon o avea altele? ar fi ceva, măcar un mic „use your imagination”, chiar şi în scop competitiv, că uite ăia au templeiţuri mai mişto…)

    Eu cred că oamenii care le-au pus acolo n-au fost chiar rău-intenţionaţi. Nu s-au gândit decât că o uniformizare acolo când e să câştigi timp important cum ar fi pentru shopping, da, da!, ce mai contează?! Eşti şablon, deci exişti. Rezişti şi eşti dat mai departe.

    Eu le ignor. Aşa cum fac cu toate mesajele alea standard de-ţi vin calup/vrac de sărbători.

    Problema nu este cu aceste templeiţuri. Până la urmă, poate fi şi un fel de atenţionare, adică, tu ce faci, te laşi pe seama altora sau ai de gând să vorbeşti tu în numele tău?
    Parcă Sinatra ăla nu cânta el degeaba, My Way…

    Uniformizând e mai uşor să manipulezi. Cred că am şi văzut mai demult un film deştept, pe tema asta, „Equilibrium”. Eu cred că ne salvează tocmai dreptul nostru la replică. Ne face unici felul în care răspundem de noi / la noi.

    De curând, am văzut absolut întâmplător, o chestie drăguţă, o secvenţă care mi-a atras atenţia, dintr-un film coreean. Un bărbat îi oferise femeii pe care o iubea, o pereche de pantofi, spunându-i în spiritul tradiţiei colective: „Când un bărbat vrea ca o femeie să fie a lui, îi dăruieşte o pereche de pantofi. Dacă îl doreşte şi ea, acceptă încălţându-i”. Şi apoi el a adăugat din credinţa sa personală care mie mi-a plăcut mult: „O să aştept până când inima ta o va primi pe a mea.”

  2. I pak spui domniiei tale că nu ştiu dacă împăratul au eşit den Sofia şi se-au dus în sus pre Dunăre, dar tare savuros mai este i pak-ul ăsta 🙂

  3. hm, da, este ideal sa nu dam importanta tuturor lucrurilor care ne înconjoara, ca sa nu devenim paranoici, dar nu cred ca e bine sa le ignoram, ca sa nu devenim paraleli. vrând-nevrând, eu traiesc în societatea asta cu realitati deseori ciudate, uneori socante, si încerc sa plec o ureche atenta, sa tin ochiul alert, sa adulmec si simt ce se întâmpla în imediata vecinatate a existentei mele.

    sigur, povestea templates-urilor este o anecdota fugara, o preocupare semi-amuza(n)ta de weekend, ma rog, este le fel de relevant pentru viata Mare cum ar fi, de exemplu, un articol din ‘libertatea’ despre o cucoana care si-a instalat sâni de plastic. nici eu nu am luat-o foarte în serios, or dramatic, scriind-o, si nu cred ca trebuie sa ne crispam si sa dam cu basca de pamânt revoltati, citind-o. nah, e un exercitiu ludic.

    si nici nu cred ca se duce lumea naibii pentru ca o parte din cetatenii ei vorbesc si iubesc prin procura, cu mesaje prescrise, cu butoane de ‘like’, cu hangaruri de flash-dating, cu camere private de chat si cu pornaiala virtuala. nah, nici macar aia. pentru ca ma gândesc ca pâna la urma ramâne undeva în noi, adânc, dorinta aia pur umana sa atingem carnea calda a unui umar tangibil, sa privim o pereche autentica de ochi, sa ne ridicam si sa ne coborâm (nu sa uploadam/downloadam) vocile reale unii la altii, sa stam o clipa în cumpana, în vâltoarea shoppingului, sau drivingului, sau corporate-mind-fucking-ului în care ne aflam, si sa scriem naibii cu deshtu’ mare câteva litere, thank you, i love you, sod off. chestii omenesti.

    când o sa las un microchip sa scrie pentru mine, înseamna ca voi fi mort si îngropat.

    sau vine un moment când pur si simplu nu-ti mai pasa?

  4. 🙂 Nu m-am crispat, că nu prea mă crispez defel, iar bască n-am, poate pălăria din paie, dar ţin prea mult la ea, ca să dau cu ea de altceva în loc de cap.

    Tocmai pentru dorinţa aia umană, ziceam şi eu că ar fi mai bine să spui/să scrii cuvintele alea cum îţi vin ţie, nu cum e acolo, într-un telefon: „Şi eu te iubesc. Şablon text.”
    Enfin, dacă de moment nu ştiu ce să zic, despre dorinţa aia cred că devine totul în momentul când pur şi simplu îţi pasă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: