Arta de a iubi. Cartea.

Noi, oamenii vechi. Deseori, preaocupati de realitati, ne marginim sa evoluam orbeste în confortabila tridimensionalitate ce ne margineste existenta cotidiana. Uneori, generosi, acceptam o dimensiune aditionala, numindu-ne non-euclidieni, cubisti, esoteristi, fantezisti. Rareori, întindem coarda si teoretizam existenta subiacenta a zece, unsprezece, si de ce nu, douazeci-si-sase dimensiuni. Dar nu ne vom prinde acum picioarele în teoria corzilor; despre altceva as vrea sa vorbesc.

As dori sa vorbesc despre o dimensiune ce ne este atât de intima si de naturala încât a devenit în timp intradermica si invizibila. Dimensiunea iubirii. Iubirea care stie carte.

Nu am competente avocatesti, asa ca nu voi proceda aici la o pledoarie. Va voi spune doar o scurta anecdota.

In dimensiunea aceasta, existenta nu urmeaza o logica familiara. Aici exista inexplicabile miracole, uluitoare transmutari, fascinante decorporalizari, improbabile polarizari. Aici, vietile transcend timpul si obiectele ocupa anomic spatiul. Aici, oamenii (numiti autori) sunt nemuritori si ubicui si suma cuvintelor (numita op) nu este niciodata egala. Aici, exista suflete ce ramân vii dupa moarte, exista ceruri care ramân vesnic senine si focuri în adâncuri ce nu se sting niciodata. Aici e în noi.

Aici e acel univers unde un autor moare si din nefiinta sa o carte se naste. Paradoxal, am zice noi, preaocupati de realitate. Dar profund adevarat. Ca proba, studiu de caz:

Suntem în 1775 si distinsul domn Pierre-Joseph-Justin Bernard moare, dupa o lunga viata petrecuta pe câmpul de lupta (militarul Pierre), în teatrele regale (libretistul Joseph) si în saloanele pariziene (poetul Justin). De-a lungul timpului, bunul Bernard, cum îl numea amicul sau Voltaire, a scris o seama de poeme romantice pe care le-a daruit prietenilor intimi sau le-a pastrat, pur si simplu, la sertar. In noiembrie 1775, M. Bernard dispare. Dar… în mod absolut miraculos apare, aproape concomitent, prima editie a cartii sale de poezii, L’art d’aimer et poésies diverses. Este un succes extraordinar! O regina a acelor vremi marturiseste ca nu poate adormi fara a citi câteva versuri din opul bunului domn Bernard…

Ce dovada de iubire este mai presus de aceasta? Sa adormi leganat/a de vorbele unui necunoscut, maiestre vorbe ce îti linistesc sufletul si-ti limpezesc mintea? Sa fii re-însufletit, cu sensibila întelegere si sporita ardoare, dupa ani, decenii, secole de la trecerea ta în nefiinta? Sa predai iubirea fara restrictii pentru ca iubirea sa ti se predea fara conditii…

Iubirea este o arta sacra de-a pururea practicata de novici, si ea începe asa:

Am vazut Coigny, Bellona si Victoria,
Firava-mi voce nu le-a putut cânta gloria;
Am vazut Curtea; acolo primavara mi-a trecut
La picioarele Idolilor vremilor am stat mut;
L-am cunoscut pe Bacchus, fara a-i cânta delirul;
Zeitatii lui Issé i-am refuzat imperiul;
L-am vazut pe Plutus si i-am urât Curtea:
Am zarit-o pe Daphne si voi cânta Iubirea.

Doar tu, o tu, al meu tânar obiect de dor!
Dintre toti zeii fi-vei singurul ce-l implor;
Arta de a iubi sa citesti cu caractere-nvingatoare,
Cu caractere de foc, asa cum în inimi ne-apare.
Iubirea ma inspira, ma învata cum se iubeste;
Deliciile sale ne-nvata cum însasi iubirea traieste.
La ai tai genunchi, în ale tale brate, sub a ta privire,
Chiar si Zeilor eu le-as da lectii [de iubire].

Legenda:
De Coigny este un celebru maresal francez, în solda caruia a servit si Bernard.
Bellona este o zeita romana a razboiului, fiica a zeului Marte.
Issé este o nimfa din mitologie. ‚Zeitatea’ la care face referire autorul este Apollo, zeul soarelui, artelor, poeziei.
Plutus este zeul bogatiei.
Daphne a fost o nimfa care, urmarita fiind de (obsedatul) Apollo, a preferat sa se transforme într-un laur decât sa-si sacrifice virginitatea.
(Bernard extrage mare parte dintre temele sale din Ars amatoria lui Ovidiu, carte de capatâi pe care a tradus-o în franceza si dupa care îsi structureaza în mod evident L’Art d’aimer).

In fine, traducerea, cu stângaciile sale, îmi apartine, si este efectuata dupa o editie originala (a treia, daca nu ma însel), publicata la Paris în 1783. Am cumparat-o acum doua saptamâni de la Paris, dintr-un banal anticariat, pe un pret infim, si este cea mai veche carte din biblioteca mea. Când o tin în mâna, pare atât de micuta si de fina încât nici nu stiu de unde s-o apuc…

1783! Câte primaveri au trecut de atunci, câti regi au trait si au murit, câte razboaie s-au dus fara rost, câte averi s-au irosit, câti idoli au pierit în tacere? Câta iubire a curs pe apele istoriei, câta va mai curge înca; vom sti vreodata totul, va fi vreodata de-ajuns? Cum încheie bunul Bernard: Amour, pourquoi m’en avoir tant appris? Ou, que ne puis-je, ô maître que j’adore, oublier tout, pour m’en instruire encore!

Reclame

~ de ubiquus pe iunie 16, 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: