Un Dalek la Paris.

Pentru cei care nu urmaresc senzationalul serial britanic Doctor Who (daca exista cu adevarat asemenea oameni, desi eu nu cred), voi face o lamurire prealabila: în serialul mentionat, Doctor Who este un Lord al Timpului, ce calatoreste de colo-colo prin univers si prin vremuri pentru a propasi binele, sau cel putin versiunea lui de bine. El se foloseste în periplurile sale de o nava bizara, care seamana de afara cu o cabina de proba dintr-o croitorie de moda veche, dar este mai spatioasa pe dinauntru (una dintre replicile cheie din film). Cabina asta albastra cu care calatoreste în timp se numeste TARDIS (acronim pentru Time And Relative Dimensions In Space).

Doctorul Who are o seama de dusmani, însirati aleator în timp si spatiu, si îsi petrece o gramada de timp încercând sa-i anihileze, pe cât posibil pasnic, cu ajutorul unei surubelnite sonice si nestirbitului sau umor britanic. Cel mai aprig dusman al doctorului este neamul Dalek-ilor, niste roboti isterici care au înfatisarea unor solnite de aluminiu cu tinte si care vor sa distruga cu puterile lor extraordinare orice misca prin univers. Evident, bunul doctor îi opreste si îi extermina cu gratie, dar ei revin mereu mai puternici, mai isterici, zbierând cu foc: Exterminate! Ex-ter-mi-naaate!

In ultimul episod al sezonului 5 din Doctor Who, neamul Dalek-ilor renastea în urma unui eveniment cosmic nefericit (deschiderea Pandoricai, o capcana perversa) pentru a-l fugari cu artag pe dusmanul lor de moarte, the Doctor. Dar nu ajung foarte departe, sfârsind transformati în piatra, ca niste monoliti bizaroizi ai viitorului prinsi pentru eternitate în prezent. Si astfel lumea a devenit mai sigura pentru democratie, pentru a-l cita într-un context aiuristic pe Woodrow Wilson.

Totusi, eu nu ma las usor pacalit. Eu nu ma culc pe o ureche, lasând tot greul pe Doctor Who (mai ales ca acum, în sezonul 6, a emigrat în America si e procupat de rodeo si wrestling). Eu investighez, pastrând mereu ochiul alert si mintea agera. Asa ca va pot informa, cu certitudine si probe concludente, ca lucrurile nu sunt deloc roze. In fapt, Dalek-sii sunt printre noi, camuflati, tacuti, ascunsi în cele mai frecventate locuri, asteptând sa fie reactivati, pentru a cuceri lumea!

Ca dovada ca nu aberez, va voi împartasi aceste fotografii, facute ieri în jurul prânzului într-una dintre cele mai mari biserici din Paris, Eglise Saint-Louis des Invalides. In coltul cel mai îndepartat de altar, chiar lânga intrare, sezând sub un vitraliu imens, am gasit… un Dalek împietrit, absolut ignorat de lume, asteptându-si cu o expresie jubilatorie reactivarea! Momentul este grav, iata dovada:

Si daca va mai îndoiti înca de veridicitatea complotului ce ni se pregateste în tacere, o sa mai adaug doar ca Biserica Saint-Louis des Invalides este situata la doi pasi de Muzeul Armatei, unde se pot vedea urmatoarele exponate cu un aer familiar:

One day I shall come back. Yes, I shall come back. Until then, there must be no regrets, no tears, no anxieties. Just go forward in all your beliefs, and prove to me that I am not mistaken in mine (The Doctor, în episodul The Dalek Invasion of Earth).

Reclame

~ de ubiquus pe mai 30, 2011.

2 răspunsuri to “Un Dalek la Paris.”

  1. Omg, I really didn’t see it coming 🙂 It’s good to know that someone still keeps an eye open for us! Although I don’t understand Romanian very well (my parents moved to the US when I was 7), I reccon that it retains a lot of its original humour even with Google translate. Bine, bine!

  2. I confess I didn’t see it coming either, Khaled (neat name, btw).

    I mean damn those wicked Daleks, morphing perfectly into the parisian church scenery, even; I wouldn’t dare to think about what hides in the parisian subway, for example (be assured, I thoroughly investigated, but noticed nothing conspicuous, except some odd looking graffitis, most certainly containing coded guidelines and blueprints for the Final Invasion).

    Until then, thanks for visiting. You’re most welcome to keep an eye on the blog, while I keep an eye on Them. Word.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: