Vorbe în vânt.

Trebuie sa ucid singuratatea din tine – este bântuitorul refren al cântecului Solitude de Rodrigo Leao

Sevastopol – o straveche fortareata a nefericirii (une vieille fortresse de l’infortune) intoneaza nazal batrânul, înteleptul Nabokov, vorbind despre copilaria sa la televiziunea franceza, în emisiunea Apostrophes a lui Bernard Pivot. Familia Nabokov a fugit din Rusia în 1919, prin poarta numita Sevastopol. 

Leo Cohen, sezând linistit alaturi de exotica Anjani într-un platou al televiziunii norvegiene, intervine într-o discutie despre razboi purtata de Al Gore cu mediatorul nordic: Adevaratele arme de distrugere în masa sunt inimile înţepenite ale umanitatii (The real weapons of mass destruction are the hardened hearts of humanity). Ceva mai încolo, Cohen este întrebat despre relatia sa cu suava Anjani. Bardul canadian cu voce de bronz cugeta mustacind la indiscretia reportericeasca a blondului norvegian, apoi raspunde blând: Am învatat ca e preferabil sa nu numesti o relatie

Falocratul Bukowski, superb de mahmur, tragând avid din tigara, asculta detasat, la o alta editie a emisiunii lui Pivot, tot felul de plimba-pana invitati în studio de gazda primitoare. La un moment dat, cineva îl provoaca sa-si dea cu parerea despre adevarul literaturii, despre literatura adevarului. Bukowski motaie seren, dar casca îi zbârnaîe în ureche, si vocea traducatorului îi reitereaza întrebarea în engleza. De ce mai e nevoie sa scriem literatura, Charles? Bukowski tresare un pic, proiecteaza câteva rotocoale de fum în aerul îmbâcsit de suficienta al studioului televiziunii publice franceze, si se pronunta: Adevarul a fost scris de clasici, dar într-un fel plictisitor, adevarat dar plictisitor. Eu am scris adevarul prezentându-l ca pe o chestie atractiva, ca pe o fata frumoasa cu un short sexi – ceva care sa te prinda. O întreaga dezbatere se încinge în platou. Participa si oameni din public. Bukowski îsi scoate casca din ureche, îsi da capul pe spate, închide ochii si viseaza. Se va trezi înainte de sfârsitul emisiunii si va parasi pur si simplu studioul, acuzând o imensa greata, parafând ideal o fada partuza intelectuala fara finalitate. 

Precum monumentele, cartile sunt pentru mine timp concentrat, spune Mircea Eliade, într-un documentar intitulat Le sacré

Stii, fetita mea, pentru viata nu exista antidot, îi murmura micutei Charlotte taticul ei Serge Gainsbourg, educativ, ludic, echivoc.

Toti oamenii de geniu sunt francezi, indiferent de locul unde s-au nascut, pronunta Napoleon Bonaparte, invadând Italia si însusindu-si tone de arta renascentista, dar mai ales arhiva lui Leonardo da Vinci. 

Freddie Mercury vorbeste în ultimul sau interviu, acordat în 1987, cu o timiditate înduiosatoare, sprijinindu-si corpul fragil de un jukebox, despre The Great Pretender: Asta fac eu, ma prefac; e ca si cum ai juca teatru, stii, ma sui pe o scena si ma prefac ca sunt un tip macho si asa mai departe, iar în videoclipurile mele, stii, trec prin toate personajele alea diferite, si ma prefac oricum, deci cred ca este un titlu excelent pentru ceea ce fac si se potriveste cu ceea ce am realizat. All this is pretence, it’s just fun… 

Qu’importe l’endroit, j’suis toujours à l’envers (intraductibil, dar o sa încerc: oriunde sunt de faţă, sunt mereu pe dos), concluzioneaza diafan Rose în melodicul A l’envers.

Capisci?

Reclame

~ de ubiquus pe aprilie 29, 2011.

14 răspunsuri to “Vorbe în vânt.”

  1. O, dar este chiar Wind of Change mixat cu Changes, vorba aia cu schimbarea.

    Şi cel mai mult este Blowing in the Wind, Bob Dylan.

    Mărturisesc, vorbele astea în vânt, mmmeşteşugit alese de tine,
    m-au zburat până în furtuna lui Murakami:
    „Uneori destinul seamănă cu o furtună izolată de nisip care îşi schimbă cursul neîncetat. Îţi schimbi ritmul de mers, încercând să o eviţi. Furtuna se schimbă şi ea, potrivindu-şi pasul după al tău. De ce? Pentru că furtuna nu este ceva fără legătură venit de departe. Tu însuţi eşti furtuna. E ceva dinlăuntrul tău…
    Apoi, desigur, va trebui într-adevăr să treci prin ea, prin această furtună puternică de nisip, metafizică, simbolică… Când furtuna va înceta…, un lucru îţi va fi clar: tu, cel care a ieşit din furtună, nu mai eşti acelaşi cu cel care a păşit în ea…
    Timpul atârnă cu greutate asupra ta, ca un vis vechi, plin de tâlcuri. Te mişti încontinuu, încercând să te strecori. Nu vei putea scăpa niciodată de el, chiar de-ar fi să ajungi la marginea lumii. Dar, dacă aşa e să fie, eşti nevoit să mergi până la marginea lumii. Sunt lucruri pe care nu le poţi face decât dacă ajungi până acolo. (Murakami, Kafka pe malul mării)”

    Şi de-asta ascult/citesc vorbele astea, cu ochii strălucitori, în vânt. De parcă te poţi împotrivi vântului altfel decât zburând?

    • Ba chiar Windmills of Your Mind. Sau their minds, din moment ce am împrumutat fara rusine (citând totusi sursele) vorbe din morile mintii altor oameni. Treaba e ca eu tin într-un mod special la toti cei mentionati (sunt un pic ambiguu în privinta lui Napoleon) si cred ca e necesar sa fie cunoscuti si mai ales re-cunoscuti. Recunoasterea e poate lucrul care ne face oameni cu adevarat: oamenii cei mai bogati sunt cei care accepta influentele si ideile de seama ale celorlalti, le integreaza personalizându-le în mod reflexiv, si nu uita sa fie recunoscatori pentru asta. „Tu, cel care ai ieşit din furtună, nu mai eşti acelaşi cu cel care a păşit în ea…”, da, Haruki, da.
      Oricine pune o caramida la edificiul meu, oricine adauga o tigla pe acoperis, sau pur si simplu contribuie la un moment dat cu un lemn pe focul din camin, nu poate fi decât o parte organica, memorabila, a constructiei, deci mereu rememorata. Vor trece vorbe în vânt, cuvine în furtuna, dar vor ramâne idei în minte, simtiri în suflet. Incet, zburam catre marginea lumii, dusi de vânturi, împotrivindu-ne, achiesând.

  2. Bukowski = EPIC!
    Tocmai mi-am comandat toate titlurile publicate la Polirom.

    • Perfect:) Sa-mi povestesti si mie cum sunt. Nu am citit de Bukowski decât câteva carti, ‘Femei’ si ‘De duzina’ de la Polirom si înca vreo doua în engleza, gasite pe net. Mi s-a parut pe atunci ca e un bucatar abil care toaca marunt si reîncalzeste niste fripturi puse de mult la cuptor de Miller, le adauga vin si condimente, amestecând atent în mixtura. Gulashul lui Charles e foarte gustos, sigur, dar mie mi s-a parut destul de greu pentru stomac, consumat regulat.
      Recomandarea mea e sa nu-l citesti programatic, cursiv. Daca vrei sa începi cu chestii tari, vezi ‘Femei’, e un manifest interesant, si daca simti ca te alieneaza stilul lui CB, citeste povestile din ‘De duzina’, în care ironizeaza fin, ludic, o întreaga traditie literara, cea a romanelor politiste.
      Ah, si brusc realizez ca friptura lui Miller, reîncalzita de Bukowski, este tocata si mai marunt de Palahniuk în majoritatea cartilor lui (‘Choke’, anyone?). Exista un circuit natural în bucataria literara. Pofta buna!

  3. Cam daa. Ai dreptate cu friptura lui Miller, reîncălzită de Buko. Ce bine era dacă păstra şi câteva crenguţe aromate din Anais Nin, dar nah, men!
    Apropo de Bukowski, încearcă-i şi poezia, dacă ai chef. Uite cum sună, din vol. „Dragostea e un câine venit din iad”,

    poemul „Tragi de-o sfoară, mişti păpuşa”

    oricine trebuie să-nţeleagă
    că totul îi poate dispărea într-o
    clipă:
    pisica, femeia, slujba,
    o roată din faţă,
    patul, pereţii, camera,
    tot ce-a clădit în jurul lui
    e clădit pe nisip –
    şi orice cauză,
    indiferent cât de îndepărtată:
    moartea unui copil în Hong Kong
    sau un viscol în Omaha…
    te poate distruge.
    toate porţelanurile tale
    zob pe podea în bucătărie,
    şi femeia intră şi te găseşte
    beat în mijlocul dezastrului:
    o, Doamne, ce-i cu tine?
    şi-i răspunzi: nu ştiu,
    nu ştiu…

    Mhmmmm, poemul meu preferat este „Roll the Dice”:

    if you’re going to try, go all the
    way.
    otherwise, don’t even start.

    if you’re going to try, go all the
    way.
    this could mean losing girlfriends,
    wives, relatives, jobs and
    maybe your mind.

    go all the way.
    it could mean not eating for 3 or 4 days.
    it could mean freezing on a
    park bench.
    it could mean jail,
    it could mean derision,
    mockery,
    isolation.
    isolation is the gift,
    all the others are a test of your
    endurance, of
    how much you really want to
    do it.
    and you’ll do it
    despite rejection and the worst odds
    and it will be better than
    anything else
    you can imagine.

    if you’re going to try,
    go all the way.
    there is no other feeling like
    that.
    you will be alone with the gods
    and the nights will flame with
    fire.

    do it, do it, do it.
    do it.

    all the way
    all the way.

    you will ride life straight to
    perfect laughter, its
    the only good fight
    there is.

    Şi auzi-l ce fain îl recită Bono:

  4. (să scoţi videoclipul după ce-l vezi, că-ţi mănâncă mult spaţiu, dar n-am ştiut cum să-l pun eu, altfel)

    • Lasa-l acolo, ca e bine, sa mânce spatiu ca o gaura neagra. Whatever works. Ah ce karaoke am tras, în Club Mojo. MMM. Love of my life de Queen, totally nailed it. To a thick cross. Tot clubul ne-a aplaudat la final, pe mine si pe ma man Burlacu (respect daca citesti asta – ceea ce nu cred). Probabil pentru ca am coborât finalmente de pe scena. Adica, sigur. Va urma, scapa turma. „If you’re going to try, go all the way”. Mmhmmm.

      • Cu mintea incerta, dar cu spiritul liber, vreau sa zic si eu o vorba în vânt.
        De pe o platforma de lemn priveam la lume, la lumea vesnic preocupata, si ma gândeam ca… parcurgem viata prea încrâncenati pentru a mai putea-o si trai. Sau reformulând, ceva mai indulgent: ne pierdem jumatate din viata întreprinzând lucruri inutile, si cealalta jumatate încercând sa (ni) le explicam.
        Mda, de la oameni sub vânt, vorbe în vânt, fara explicatii.

  5. Si pe deasupra mai suntem si convinsi ca avem tot timpul din lume. Pentru orice.

    • Hm, poate ca în fond avem tot timpul din lume. Eu unul prefer utopia defetismului… Alternativa dramatica fiind sa ne gândim ca nu avem timp pentru orice, si sa nu mai facem nimic.

      • Mhm. Simt nevoia unei interventii nedivine, dar cumva echilibratoare.

        Buun. Il lasam pe Bukowski deoparte pentru ca stim cum si de ce. Un barbos betiv enfant terrible, dar cumva induiosator.

        Interventia mea priveste emisiile nocturne si pe alocuri diurne – unele defetiste, altele dramatice -, dar cu toatele un pic cam prea categorice in implicatiile lor ultime. Si cand zic ultime imbratisez intreaga corola de conotatii.

        Desigur, maestrul Quignard insusi ne strecoara, jumate soptita, ideea ca tentatia cea mai nociva cunoscuta omului nu este raul ci moartea, dar parca la el nu e precedata de afirmatii precum „ne pierdem jumatate din viata întreprinzând lucruri inutile, si cealalta jumatate încercând sa (ni) le explicam”. Deci nu, domnule Ubiquus. Aceasta este daca nu un sofism oricum un enunt la fel de dramatic precum si acela ca ne iluzionam ca avem tot timpul din lume.

        Cu riscul de a ma impietri in postura mea de „gigi contra” in acest spatiu bloguitor, eu spun ca orizontul vietii umane este, in genere, unul mai degraba generos si nu atat declansator de claustrofobii(de spatiu si de sens). Dovada sesiunea de karaoke sus-invocata care nici nu necesita explicatii si nici nu ar trebui sa inspire meditatii morbide. Sunt sigura ca si Hawkening Lady va fi de acord ca senzatia de fugit tempus nu e una paralizanta. Ci de multe ori datatoare de aripi.

        Ca sa scurtez predica, eu zic sa va mai ganditi. Si sa pastrati poate cogitarile apasate de constiinta finitudinii umane pentru zile mai carunte. Acum mergeti la karaoke si zbierati pe scene de lemn, iesiti in parc ca e verde si mai, urmariti bubureze in iarba, ce stiti voi ca va insufla pofta de viata. Sau, da, mustruluiti ma pentru exuberanta dilie, dar nu mi cereti explicatii.

      • Eh, meine kleine loleetchen, si eu ador orizonturile generoase si abhor spatiile sau enunturile claustrofobe. Chestia e însa ca judecata ramâne valabila, cu toata modestia, pentru ca toata enumerarea ta, si orice altceva ai putea mentiona în absolut, este o înlantuire de lucruri inutile.

        Da, faptele respective ne vor insufla pofta de viata, da, înfaptuirea lor ne va umple de sens, da, exuberanta ne va colora viata, dar în momentul ala aparte de introspectie reflexiva pe care ni-l permitem uneori,la ceas de seara, chiar si pe o scena de karaoke, nu putem sa nu realizam ‘inutilitatea lucrurilor’.

        (Eu condamnam în fraza aia exact încrâncenarea, sau întelegerea nemediata, unilaterala a vietii, pe care o afiseaza anumite persoane ce-si ridica inutilitatile la rang de mega-achievementuri si urca zi de zi efemerele trepte ale unei false scari, pentru a se putea prabusi spectaculos la final).

        Asta nu ne împiedica însa sa ne bucuram si mai abitir de frumusetea deosebita, de savoarea aparte a lucrurilor inutile, fâlfâind din aripe ca niste fluturi nauci în efemera lor trecere pe sub soare. Zborul e tot o alunecare, pe toboganul vazduhului.

        Cu riscul de a gresi fundamental, eu cred ca ambele perspective pot convietui relativ armonios sub acelasi acoperis, în acelasi învelis. Iar odata admisa aceasta posibilitate mai cred ca putem fi pe deplin de acord, în acord. Si asta fara a fi neaparat bipolari, tripolari, multipolari, ursipolari. Doar oameni sub vânt.

      • Sunt convinsa ca undeva perspectiva ta e oblica. Imi pare un soi de scurtatura.

        Nu cred ca e vorba de o simpla convietuire a celor doua vederi. Poate m ai inteles gresit, poate te am inteles gresit. Dinamica e una mult mai complexa de la o vedere se hraneste din alta pana la o vedere o naste pe alta pentru ca alta s o poata naste pe vedere.

        Simplifici teribil: pofta de viata ne aduce sensuri, exuberanta ne coloreaza existenta, dar Totul se intampla in locul privilegiat al introspectiei reflexive, respectiv in cap/minte. Sfanta Sfintelor.

        Fluturi nauci in trecerea lor pe sub soare? Suna poetic, da, dar teribil decorporalizat. Fluturii astia flutura langa alti fluturi si stii tu… o fluturare de aripa aici, starneste un tsunami acolo.

        Poate ca da, singura intrebare pe care ti as face o ar fi: dar trairea? cum ramane cu trairea si cu trupul care traieste? Dat fiind ca e singurul orizont palpabil, cel putin pentru mine. Death and pointlessness do not really do it for me.

  6. Trairea e alunecare plus reflexivitate, îti raspunsesem ceva mai sus, dar cu mai multe cuvinte.

    Mi-ar placea sa zic ca trairea = alunecare, fara rest, dar cred ca un weltanschauung de genul asta sfârseste prin a te arunca în mod fatal în puscarie ori în moarte prematura (daca te numesti Shelley, Joplin, Sid Vicious, treaba suna foarte fain, altfel meh, e o simpla tzeapa existentiala). Oricum nu prea e buna varianta asta; cum zici si tu, death just doesn’t do it for any of us.

    La fel, nu pot zice ca trairea = reflexivitate si atât, pentru ca în ciuda caracterului nobil si exemplar al acestei perspective, o viata sub zodia reflexivitatii e tot o moarte, sau mai exact o lenta mortificare constienta (iarasi, daca te numesti Hypatia, Wittgenstein ori Kant, lucrurile decurg cumva veridic si coerent, altfel, hop, tzeapa existentiala, the sequel).

    Cred asadar ca asta e ecuatia trairii; îmi dau seama ca nu e cea ideala, realizez ca e mai greu dovedibila decât teorema lui Fermat, accept avid modificari, adaugiri si iluminari, si finalmente ma plec în fata purei experiente individuale, care se distreaza frecvent confirmând si infirmând, uneori concomitent, supozitii si teorii cu privire la viata si sensul acesteia.

    T=A+R, la puterea Om (cuvântul suprem), si gata-i zborul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: