Despre viata: un triptic scriptic 3.

Am pastrat pentru final o scrisoare exceptionala, care ar reprezenta o stralucita pagina de proza dostoievskiana daca nu ar fi, din pacate, o pagina de viata reala de început de secol XX. Fie ca o acceptam ori nu, letopisetul suferintei este recurent în istoria milenara a umanitatii, si exista vieti ce au scris, scriu si vor scrie acest letopiset cu sânge, lacrimi si sudoare. Sa vedem:

Domnule Director General,

Sunt patru luni de dile de când am demisionat din postul ce ocupam în Ad[ministra]ţia Regiei, pentru că pe diua de 1 Iunie a.c. trebuá să fiu numit în alt serviciu. Am pierdut acel loc din cauză că nu mi s’a liberat Certificatul ce am solicitat. Nu sciu din ce cauză mi s’a refudat, căci de patru luni sufer şi dimpreună cu mine şi copilaşul meú. Mi-a fugit nevasta din cauza lipsei. Am vândut tot din casă, am vândut soba, am vândut maşina de cusut Dlui Vasilescu registratoru şi Dlui Dervéscu, mi-am amanetat inelele şi astă-di numai am nimic. Astă-di sunt disperat, numai am ce vinde.

Vine iarna şi n’am nici o ocupaţie căci nimeni nu mă primesce fără un certificat de timpul servit. Nu şciu pentru ce mă persecutaţi, întru’n mod atât de teribil. Ce v’am făcut nu şciu!

Astă-di mi se presintă ocazia ca să pot căpăta un serviciu, iar Dvoástră refudaţi din nou a’mi libera Certificatul de ce óre? Sunt vinovat de ceva? Ce aveţi cu un fost biet impiegat Dvăstră Directorul General al unei Ad’ţiuni aşa de mare. Voiţi să mă împingeţi la sinucidere, voiţi să mă aveţi pe consciinţă? Dacă nu’mi veţi da Certificatul o voi face, căci acésta este ultima scăpare de mizeriile acestei lumi. Sunt disperat.

Vă rog Domnule Director General, arătaţi că aveţi inima nobilă, dând ordin ca să mi se libereze cât de curând Certificatul de timpul servit în Regie.

Primiţi vă rog, asigurarea distinsei mele consideraţiuni.

N. N. Simionescu

15 Sept 906

Reclame

~ de ubiquus pe martie 28, 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: