In absentia.

In visul asta, primisem cadou de la cineva important un stilou cu cerneala neagra. Si într-o zi, dimineata, scriind la biroul meu din lemn de cires, mi-am dat seama ca am pierdut capacul stiloului. Este de negasit. Sunt foarte necajit. Dar treburile nu se termina aici. Muza, care sta în picioare în spatele scaunului pe care sed atunci când scriu, este foarte inflexibila si exigenta, si îmi cere sa scriu în continuare, ca sa nu mi se usuce cerneala din stilou. Ma dor picioarele, îmi întepeneste capul, sunt la un pas de a adormi, mi se face foame, nu mai pot gândi clar, zilele si noptile se succed si culoarea peretelui din fata mea se schimba – eu sunt la birou, pe acelasi scaun, cu stiloul în mâna, lânga un teanc de foi albe, si Muza se uita la mine mustrator, învelindu-si umerii cu un sal negru.

Si cerneala nu se termina niciodata.

Reclame

~ de ubiquus pe februarie 20, 2011.

6 răspunsuri to “In absentia.”

  1. Personal cred ca nici macar inflexibilitate Muzei nu poate impiedica uscarea cernelii in stilou. Daca as primi un forint pentru toate datile in care mi s a uscat cerneala in stilou si a trebuit sa merg la baie si sa l scutur bine umpland cada de stropi negri de cerneala. Totul e sa l scuturi bine. Si sa ai gandul aproape format la varful penitei. Restul e literatura.

    • Pai da, cu uscarea e clar, daca o luam à la lettre (sic). Dar explorari tangentiale ramân.
      De exemplu, daca muza cu sal negru este ea însasi un contur trasat de stiloul cu cerneala ce nu se mai termina? Daca terminarea cernelei înseamna disparitia muzei, si a gândului, si a literaturii, si a sinelui? Daca pierderea capacului echivaleaza cu o deschidere a cutiei pandorei, care era de fapt, dupa cum se stie, o calimara, din care au scapat toate relele dar pe fundul careia musteste seducatoare speranta?
      Si la toate vine sa ne raspunda bunul parinte William d’Ockham:
      „Atunci foloseste un pix!”

  2. De ce nu insisti mai mult pe Muza? Mi se pare o super tema de conturat si explorat. Ce-ar fi stilourile negre fara muze? Nu se invarte totul in jurul pixului:)

  3. Uneori, ma gândesc ca Muza e ceva foarte personal, si ca taina ei e sa nu-i rostesti vreodata numele; alteori îmi zic ca anumite fatete ale Muzei pot si trebuie sa fie împartasite, ca o marturie a recunostintei. Ca discursurile de la Oscaruri:)

    Da, nu se învârte totul în jurul pixului. Pixul e doar un instrument, o banala excrescenta fara sens si fara rost în absolut. Muza îl pune în miscare si-i confera o dimensiune sau o sarcina spirituala, iar daca pixul da gres este vina filtrului sau interpretativ; Muza are mereu dreptate.

    E o idee faina, totusi! Daca tot am vorbit de oscaruri, as proiecta pe ecranul negru al blogului un negativ al chipului unei muze cinematografice cu multe fatete. Yanussa, o muza ce priveste simultan în trecut si în viitor, gardiana a usilor si deschiderilor, a începuturilor, sfârsiturilor, timpului. Sau Ganeesha, muza literelor si cuvintelor, care darâma obstacolele materiale si spirituale si niveleaza muntii de ignoranta, lasând loc unei mari de întelegere si de cunoastere. Sau Mia, fascinant oracol neproclamat ce rascoleste apele constiintei cu un simplu pai de plastic (referinta asta e mai greu de înteles, dar nu m-am putut abtine, meh).

    Muze! Ok! Promit sa scriu despre ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: