Jean-Claude van Damme sau fenomenologia muschiului.

Jean-Claude van Damme este un om genial. Spun asta fara vreo urma de ironie, si în perfect acord cu definitia din DEX. Genial: (despre persoane) care are geniu; înzestrat cu calitati creatoare deosebite.

Imaginea iconica a lui Jean-Claude van Damme mi-a ocupat mare parte din copilarie si adolescenta, ca model de urmat într-o lume masculina în formare, îmbibata pâna la saturatie de valorile absolute ale virilitatii, violentei necesare, autocontrolului. La primitivul video ‚Orion’ din sufrageria familiala am vazut toate filmele magice cu JCVD. L-am admirat în ‚Bloodsport’, întarindu-si mintea si corpul pentru a înfrânge un dusman nemilos (si am distrus vreo patru scaune încercând fara succes sa-i imit spagatul). Am tresaltat extaziat la lupta între gemeni din ‚Dublu impact’. Am suferit la rastignirea lui, om solitar între bestii, în ‚Cyborg’. Dupa ‚Kickboxer’ m-am apucat sa dau cu picioarele în copacii din spatele blocului si sa fac tractiuni la bara de batut covoare. ‚Lionheart’ m-a facut sa citesc tot ce-am gasit despre Legiunea straina. N-am ratat nici filmele în care a avut roluri episodice (‚Black Eagle’, ‚No retreat no surrender’, etc). La scoala, în pauze, între baieti, faceam schimb de casete, cumparam postere din revista germana ‚Bravo’, povesteam despre JCVD, deseori inventând scene si filme. Van Damme intrase în imaginarul colectiv si nu parea probabil sa mai iasa vreodata. No retreat, no surrender!

Totusi, perioada adolescentei târzii a fost pentru mine si una a emanciparii fata de idolul JCVD. Incet-încet, posterele mi-au disparut de pe pereti, casetele au fost depozitate într-un sertar sub televizor, scaunele noi au ramas intacte la locul lor, în bucatarie. M-am surprins râzând superior la prima vizionare a ‚Soldatului universal’, unde povestea stravezie a filmului se îmbina cu un dialog minimalist si cu un joc actoricesc frizând rizibilul, totul luminat crud de focurile de artificii semnate Roland Emmerich. Cum spunea o melodie de pe vremea aia: „Things that make you go hmmm…”.

Dupa ‚Soldatul universal’, am mai auzit punctual de JCVD, mai ales în perioada în care am studiat pe la Paris. Era periodic promovat la TV, cu filme de nisa, în care era legionar, ofiter ONU, replicant, politist. Am tresarit, odata, vazându-i privirea si numele pe un panou publicitar, unde figura alaturi de alte doua legende ale copilariei mele, Dennis Rodman si Mickey Rourke, si pret de câteva minute, pe drumul spre universitatea din rue d’Assas, m-am gândit ca nici o despartire nu e definitiva. Ca o coincidenta, un domn pe nume André Gide, cu care m-am întretinut cordial în aceeasi zi, mi-a atras atentia asupra paradoxului fiului ratacitor (cf. scurta povestioara ‚Intoarcerea fiului ratacitor’). Gide reformuleaza abil paradoxul biblic, aratând ca personajul cel mai important în toata povestea nu este fiul ratacitor, cel pentru care a fost taiat vitelul cel gras, ci fiul cel bun, care a stat cuminte si ascultator lânga vatra, sprijinindu-si tatal, urmându-si destinul trasat de cutuma.  Ei bine, acesta din urma, anunta Gide, se pregateste în secret sa paraseasca domiciliul, convins ca va reusi acolo unde fratele sau a esuat, convins ca este dator sa se elibereze pentru ca sa poata fi el însusi.

In termenii lui Jean-Claude van Damme, fiul cel bun este AWARE.

Caci aici voiam sa ajung cu lunga mea introducere nostalgizanta. La genialitatea lui JCVD, la creativitatea lui metafizica. Caci eroul din ‚Bloodsport’ nu are numai muschii de otel, ci si un sistem filosofic care l-ar îngenunchea pe un Hegel mai ceva ca o lovitura mawashi-geri aplicata în stomac. Astfel, evolutiei hegeliene a fiintei spre nefiinta, van Damme îi opune… ha!… Awareness-ul.

Imi propun sa traduc pentru prima oara în româna, aici, acum, câteva dintre gândurile lui JCVD, exprimate de-a lungul timpului în interviuri acordate televiziunii franceze (ca o nota de subsol, sa nu uitam ca van Damme este belgian valon, la origine). Voi lasa netraduse toate cuvintele si expresiile originale în limba engleza, pentru ca ele sunt un element cheie al discursului / sistemului vandamian.

Este un tribut pe care îl aduc acestui om special, este un cadou pe care îl fac tuturor baieteilor nostalgici crescuti în lumea eroilor pe banda vhs, precum si tuturor celor care pot citi dincolo de cuvinte, cu un zâmbet în coltul mintii.

Doamnelor si domnilor, Jean-Claude van Damme:

Jean Claude Camille François VanDamme:

„Celelalte prenume ale mele sunt Camille si François. Imi place Camille, nu? E asa, ‚old fashion’, nu gasesti? Miroase a mobila de provincie!”.

Cine sunt?

„Oamenii îl vad pe Van Damme ca pe Domnul Muschi, si asa mai departe, este super, karate, arte martiale, dar exista si o forta interioara, pe care am acumulat-o cu anii”.

A fi aware:

„Exista oameni care nu au reusit pentru ca nu sunt aware, nu sunt ‚la curent’. Ei nu sunt atenti ca sa stie ca exista. Saracii, habar n-au. Trebuie sa trezim oamenii. Adica, exista oameni care îsi fac treaba, studiaza, obtin diplome, sunt în contact, si asa mai departe. Tu esti racit si îti tragi nasul. Trebuie sa te stergi la nas. Vrei o batista? Ei, uite-asa, sunt oameni de genul asta care nu sunt aware. Eu sunt aware, ma întelegi, eu sunt un exemplu, eu sunt aware”.

Despre aer:

„Sunt fascinat de aer. Daca am lua aerul de pe cer, toate pasarile ar cadea pe pamânt… Si avioanele, de asemenea… Totodata, aerul nu poti sa-l atingi… el exista si nu exista… El hraneste omul fara ca sa-i fie foame… It’s magic… Aerul este frumos si în acelasi timp nu poti sa-l vezi, este moale si nu poti sa-l atingi… Aerul seamana un pic cu creierul meu…”.

Oxigenul:

„Intre mine si tine exista un produs care se cheama un produs, si este un produs care se numeste oxigen, si daca tu faci asa (inspira/expira) uite-asa, traiesti, dar daca eu ucid oxigenul ca pe Luna, atunci mori!”.

Femeia:

„O femeie este gravida, de exemplu, ea este aware ca asteapta un copil…”.

Universul:

„Lumea e compusa din sageti si din molecule, si din electricitate, ca Big-Bang-ul, ma întelegi, si toate astea împreuna formeaza Universul”.  

Drogurile:

„Drogurile, nu trei’ sa te atingi de ele, sunt o treaba serioasa… Eu m-am atins, am pierdut orice touch, nu mai aveam feeling-ul vietii… Brain-ul meu îmi statea invers în cap. Drogurile sunt ca atunci când închizi ochii si treci strada…”.

Principul relativitatii:

„S-a creat o realitate, si în realitatea noastra, s-a inventat timpul: 24 de ore, 365 de zile pe an. Asta e bine! Asa stim ca atunci când traversam sufrageria si când merg de la semineu la fereastra dureaza 10 secunde dar pentru o pasare dureaza o secunda si pentru oxigen 0 secunde!”.

Timpul:

„Nu avem aceeasi perceptie asupra timpului în functie de specie, ceea ce face ca eu sa pot pune mâna între mine si tine, uite-asa, pentru ca pentru oxigen o secunda înseamna poate zece secunde, si pentru beton, o secunda înseamna poate o miime de secunda…”.

Viata:

„Viata este o chestie foarte tare si foarte frumoasa… Viata apartine tuturor fiintelor vii. It’s both a dream and a feeling. Este ceea ce nu suntem fara a ramâne asa. Viata înseamna moarte, de asemenea… Si moartea e cu adevarat strong… înseamna sa ramâi în viata dincolo de moarte… Toti cei care sunt morti stiu ca stiu acest lucru”.

Plantele:

„Plantele, de exemplu, care nu au mâini si nu au urechi, ele simt lucrurile, vibratiile, ele sunt mai aware decât celelalte specii”.

Eul:

„Tu privesti în interiorul tau si tu devii aware of your own body!”.

Adam si Eva:

„Eu unul nu cred în Adam si Eva, pentru ca, vezi tu, nu sunt un idiot: marul nu poate fi ceva rau, este plin de pectina…”.

Memoria:

„Când iesim dintr-o placenta la vârsta de 42 de ani si avem inteligenta, brain-ul, computerul, memoria unuia de 40 de ani dar care este goala, ea trebuie sa se umple zi de zi, trebuie sa faca sponging, trebuie sa trebuie sa suga ca un burete, trebuie sa trebuie sa… ok?”.

Apa:

„Apa este ceva concret dar ne-concret. Pentru ca apa… ma poate hrani, dar la fel de bine, apa… poate sa ma faca sa plutesc. Pentru ca apa… are niste legi magice. Apa poate sa tina cargouri în mare, mii de tone de otel… Este o chestie care are multe dimensiuni, apa”.

Dragostea:

„La început, ca sa faci dragoste… si nu ma refer doar la sex… trebuie sa fii physical, dar dupa aia, trebuie sa fii mai mult mental, si dupa ce faci un copil trebuie sa fii spiritual, ca sa-l cresti bine”.

Limbajul:

„In anul 3000 oamenii o sa vorbeasca cu ochii, cu undele. Nu ma crede nebun, ca si balenele fac asa, si delfinii. Sunt animale foarte inteligente în mare. Noi traim în pamânt. Si ele îsi comunica, ca nu stiu sa vorbeasca în apa, ele sunt fortate sa foloseasca undele, unde de love sau de hate, si comunicarea se face în felul asta”.

Ciclul vietii:

„Sunt o gramada de lucruri! Numim asta ‚ciclul vietii’. Atentie! Sunt doua feluri de vieti… Sper ca nu e prea tare, dar este profund ceea ce o sa spun: sunt doua vieti. Prima viata e asta a noastra: între mine si tine, telefonul, conversatia, revista ‚Première’, filmul ‚Legiunea straina’ – care este foarte frumos, îl respect, dar este o realitate pe care am creat-o, traim într-o realitate pe care am creat-o, si pe care eu o numesc ‚iluzie’. Apoi, exista moartea; si moartea nu exista. Moartea este a doua dimensiune; adevarata dimensiune a vietii, este universul! Acolo revenim, fie în acelasi învelis, fie într-o alta chestie în care vrem sa revenim si [cu voce blânda]… progresam. Progresul în Adevar. Si stiu ca chiar daca nu întelegi ceea ce spun, tu întelegi”.

Visul:

„Pentru mine, visul – si pentru toata lumea, chiar daca oamenii nu stiu treaba asta (si chiar daca nu stiu, ei stiu), visul este un feeling, este o sensation, o senzatie reala care are loc daca vrem”.

Fiinta umana:

„Fiinta umana s-a obisnuit sa vorbeasca si sa priveasca, uneori oamenii care sunt orbi sunt mai aware decât oamenii care vad, pentru ca sunt obligati sa simta senzatiile, oamenii pe care nu-i plac, pe care îi plac, si obiectele care sunt, si suntem aware”.

Homosexualitatea:

„Suntem toti homo. O sa explic de ce. Toti suntem homo. Exista homosexualul, si exista homo, exista homo pentru ca ne place de noi. Eu ma privesc mereu în oglinda, de ce? Pentru a avea un corp frumos. OK? Deci mi s-a dat un corp, si eu încerc sa-l respect cum pot mai bine. Deci eu îmi iubesc corpul; sunt eu un homo?”.

Dumnezeu:

„Eu cred în Dumnezeu… Exista Jean-Claude, exista Dumnezeu, în acelasi corp. Daca ne putem uni, devenim ceea ce numim miracole, si fiecare persoana îl are pe Domnul în sine. Toti suntem unul. Eu cred cu adevarat în Domnul”.

Copilaria:

„Am avut o copilarie foarte frumoasa, pâna la urma… am crescut la tara, în afara Bruxelles-ului. Si am crescut mereu printre câini. Animalele nu vorbesc mult. Ele ‚vorbesc’ cu feeling, dar nu au o limba pentru temerile noastre. Acum am un câine, care este aici lânga mine. Il mângâi”.

Modelele:

„Modelul meu sunt eu însumi! Eu sunt cel mai bun model pentru ca îmi cunosc greselile, calitatile, victoriile si înfrângerile. Daca îmi petrec timpul ca sa-mi caut alt model ca model, cum vrei tu ca acest model sa se modeleze pe drumul cel bun?”

Reactarea:

„Omul, în general, în viata, reacteaza. Reactam, adica facem ceea ce trebuie sa facem. Muncim, mâncam… sa-mi scuzati expresia: ne cacam… dar cred ca omul trebuie sa creeze”.

Liftul:

„Când urci într-un lift… gândesti. La o gramada de lucruri, la creatii, la oameni, la amintiri… Deci nu esti niciodata singur, spiritual! Dar fizic, ‚în învelis’, daca sunt singur… ei bine… sunt acolo. Si ramân acolo. Pâna se deschid usile… Si apoi încep sa merg. Imi deplasez învelisul. Catre misiunea mea de zi cu zi…”.

Cosmosul:

„Ciclul… ciclul cosmosului în viata… este o mare roata. Care este formata din… lucruri, din momente, din feeling-uri… si adevarul este ca nu exista adevar; adevarul este ca trebuie sa-ti gasesti propriul adevar. Adevarul meu propriu? Cum vrei tu sa-ti vorbesc în felul asta? Daca mi-ai fi vorbit acum cinci ani, sau acum trei ani, sau acum sase luni! Sau ieri… sau mâine… Daca mi-ai fi vorbit în felul asta, as fi putut sa-ti raspund în felul asta. Si gratie propriului meu adevar (în care nu am înca un raspuns despre adevar), pot sa-ti vorbesc într-un fel mai sofisticat. Acum un an, ti-as fi vorbit despre muschii mei. Despre cât manânc dimineata, cât de frumos sunt si cât de puternic sunt, ca sunt cel mai bun… Dar în realitate, nu exista cel mai bun! In realitate fiecare este el însusi!”.

Alunele:

„Ador alunele. Bei o bere si te saturi de gustul ei. Atunci manânci alune. Alunele sunt dulci si sarate, tari si moi, ca o femeie. Sa manânci alune, it’s a really strong feeling. Si dupa aia îti vine iara pofta sa bei bere. Alunele sunt miscarea perpetua la îndemâna omului”. 

Motivarea:

„Trebuie sa crezi mai tare decât crezi, si când începi sa crezi ceea ce crezi, nimeni în lumea asta nu te mai poate misca!”.

Jean-Claude, m-ai miscat.

Reclame

~ de ubiquus pe noiembrie 29, 2010.

6 răspunsuri to “Jean-Claude van Damme sau fenomenologia muschiului.”

  1. „But then he just graced me the rest of the morning…”

    JCVD cel aware mi a amintit de Nora, membra a bisericii Vineyard pretentios incadrata in ceea ce se numesc biserici evanghelice neocarismatice. Mai jos un fragment dintr o zi normala din viata Norei. Un fragment lung. Dar contez ca ti va placea.

    “It was pretty early on in my relationship with him. I was just all full of myself one morning. I just had wonderful devotions and worships and just felt so close. I went out, and it was the most god-awful day. It was icy rain and gray and cold and it was sleeting. I’m just full of the joy of the Lord, and I say, ‘God, I praise you that it isn’t snowing, and that nothing’s accumulating, and that the streets aren’t icy’—and then I went around the corner, and I hit a patch of ice, and just about went down. It was so funny to me. I just burst out laughing out loud. It was just so funny that he would put me in my place in such a slapstick personal kind of way. But then he just graced me the rest of the morning. The bus showed up right away, which it never does. I was reading, and I missed my stop to get off, and I heard God say, ‘Get off the bus.’ I looked up and hollered, and the bus actually stopped, half a block on, to let me get off. I just felt that intimacy all morning. Like when you go from holding a new boyfriend’s hand to kissing him goodnight ….”

    • Faina fata, Nora. God loves all Noras of the world, as long as they still remember to LOL about stuff and remain joyful.
      Eu am cunoscut un american, care trecea în mod regulat prin România pentru munca apostolica, sau cum i-o zice în scripte, acolo, la fortele de munca din Texas, si care îsi termina fiecare discutie cu mine cu un imbatabil: ‘We rest upon the grace of God”. Fara Amen. Desi era cumva implicit, ca punctul la sfârsit de propozitie. Ca oxigenul din atmosfera. Ca pornirile diabolice în om.
      Caci, o pornire diabolica în mine ma îndemna permanent sa-i raspund, cumva reflexiv, dar empatic totodata: ‘So, stop resting and do something, for God’s sake’.

      • L-am recitit pe JCVD, aici, si mi-am dat seama în ce consta de fapt genialitatea lui, ori a Norei, ori a multor altor oameni speciali, cunoscuti ori ignorati.
        Este vorba, cuget, de faptul ca noi avem, cu totii, filosofii de viata sau despre viata -finite, evolutive, proiective- dar nu avem mai niciodata curajul ultim de a ni le asuma fundamental, de a ni le pune ferm sub picioare ca sa putem ajunge la stele, sau la raftul pe care sta cutia cu alune.
        Ne îndoim, ne sucim, ne învârtim, reflectam, punem în perspectiva, iara ne îndoim, abhoram ridicolul, ne temem de lestul unui adevar calcificat… si râdem de Jean-Claude si de Nora… îndoindu-ne, existând.

      • Cel putin in cazul Norei si, banuiesc, si n al venerabilului JCVD, intervine si un proces de invatare. O spun altii mai destepti ca mine. Ca sa fiu cat mai accurata, ar trebui sa o luam de la Lévi Bruhl. 🙂 Care distingea intre doua feluri de a angaja lumea. Balbaiala lui a fost ca nu a recunoscut de la inceput ca cele doua coexista. Primul, felul „nostru” de a gandi logico-rational si al doilea: prin participare. Pe al doilea el l a asociat cu mintea primitiva atrangandu si scuipatii (a se citi „neintelegerea”) urmasilor si contemporanilor. In cazul Norei, abordarea participativa domina cu precizarea ca e in mare parte invatata in cadrul respectivei organizatii religioase care isi instruieste adeptii cum sa distinga vocea Lui, practica absorbtia prin meditatie, isi indeamna membrii sa isi compare experientele. Deci e ceva munca. Dar da, cel mai probabil a existat un moment decisiv in care Nora si a zis: asta e. Si nu s a mai indoit. Iar atunci, ca prin minune, au inceput sa curga dovezile de la El.

  2. un om fantastic alte nu pot zice

  3. asa e, un om fantastic, si pe deasupra stie sa faca si spagatul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: