Va ninge mereu cu aceeasi zapada (scribologii, part four).

De fiecare data când citesc ceea ce scriu, scriu ceea ce citesc.

Scrierea este o decantare, o asezare a substantei la fundul unui vas cu pereti transparenti. Ea va ramâne imobila, neatinsa, identica cu sine insasi, atâta timp cât vasul ce o contine îsi pastreaza pozitia. In mod ideal, asa se si întâmpla. Bibliotecile, populate de scriitori morti, sunt neafectate de cutremure – singurul lor dusman este focul, cel care e întotdeauna pornit de oameni.

Copil fiind, nu mi s-a spus, ca altor copii, în preajma unui acvariu: nu e frumos sa ciocanesti în geam. Sau: nu e bine sa agiti cusca. Sau: nu trebuie sa muti cutia. Sau: de aici se vede cel mai bine. Voluntar sau involuntar, am fost lasat sa-mi fac de cap, sa-mi fac un cap, sa bag la cap.

Multa vreme am fost fascinat de globurile de cristal umplute cu fulgi de ‚zapada’ – suveniruri aduse din locuri îndepartate, cu nume sonore: Moscova, Paris… Le priveam cu curiozitate, le întorceam pe toate partile, si mai ales le pastram într-o stare de permanenta agitatie. Cred ca-mi placeau globurile alea pentru ca ma simteam ca un mic demiurg, facând sa ninga dupa voia mea, schimbând anotimpuri, medii si topografii, transformând peisaje, întorcând lumea cu susul în jos, abandonând-o apoi pentru o alta mai buna.

La fel ca jongleriile cu globurile-suvenir, scrisul este o permanenta deconstructie creatoare. Dupa mine, scrisul nu se opreste niciodata, si nu poate ramâne imobil. Scriitorii morti se reîntrupeaza în suflete tinere care viseaza ca reinventeaza lumea si literatura si viata si visele, cartile uitate sunt rescrise în fiecare zi de mâini febrile, conduse de constiinte anamnezice, vasul pus pe foc fierbe constant, pufaind linistit, fidel siesi. Este un vas transparent, care ne face bucuria sa ne lase sa-i examinam micro-cosmosul în expansiune, care are are bucuria sa ne lase sa-i ciocanim peretii cu degetul, sa-l agitam, sa-l deplasam permanent.

Tot ceea ce este citit este scris, si tot ceea ce este scris este citit si scris si citit, si…

Reclame

~ de ubiquus pe noiembrie 24, 2010.

3 răspunsuri to “Va ninge mereu cu aceeasi zapada (scribologii, part four).”

  1. Eu mai sunt fascinată de globurile de cristal umplute cu zăpadă. Poate pentru că nu am nici măcar unul. Îmi place să le iau de pe rafturi, în magazine, să le scutur, să le privesc niţel şi să le pun la loc. E ca şi cum aş începe câte o poveste care nu se termină niciodată. Aşa este şi scrisul.

  2. Exact asa si este. O pagina ramasa alba este ca o dragoste neîmpartasita. Un glob neagitat este o poveste irosita.

  3. 🙂 uite cum m-au ajuns globurile din urmă… globuri pe care doar le-am privit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: