Calea lactee (scribologii, part two).

Inchid carnetul de note si rămân puţin cu capul aplecat peste birou, încercând parcă să respir efluviile emanând din cuvintele proaspăt scrise, din literele mustind de cerneală de bună calitate, pe hârtie velină.

Iată, un minut a trecut ca nimic, un altul începe să se încheie şi el, fără mult zgomot, şi aştept să-mi încarc porii, perciunii şi genele de înaltă tensiune, de flux si de magnetism, sau de ce o fi presupus să iasă din manuscrisul neterminat de pe masă. Poate că am greşit formula, sau poate că nu am sensibilitatea necesară acestei delicate operaţiuni de înalt ordin intelectual, îmi murmur în bărbia aplecată la patruzeci de grade, mai mult spre stânga. Poate am greşit pur si simplu sensul, sensul fizic vreau sa zic, nu sensul ascuns dincolo de fapt.

O picătură de transpiraţie mi se prelinge de pe tâmpla dreaptă până pe vârful nasului, şi apoi cade cu o ezitare pe hârtie, exact în spaţiul alb dintre literele l şi a, din cuvintele spaţiul, respectiv alb. De parcă totul ar avea într-adevăr un sens ! E vorba, desigur, de sensul ascuns, de care nu era vorba în paragraful precedent. Iată, mă îndepărtez de subiect. Devin chiar eliptic de subiect. E o curăţare necesară a sinelui. Se spune chiar că nu poţi deveni un adevărat autor împlinit dacă nu te poţi scăpa de tine însuţi, ca un alergător de cursă lungă ajuns la sfârşit de parcurs, la zeci, sute de metri distanţă de ceilalţi concurenţi, alături de care a demarat iniţial cursa.

Aşa eliptic de subiect cum mă găsesc, aşa gol de conţinut, aşa curat de idei, iată, pot să gândesc limpede. Asta e diferenţa între gândirea izvorâtă din conştient si cea rezultând din presupusul neant al inspiraţiei, diferenţa între transparenţă şi limpezime. Suntem mai mereu transparenţi în gândurile, expresiile, actele, … scrierile noastre dar, vai, prea puţin limpezi. Chiar acum vedeţi un sens ascuns prin transparenţa acestui scris, sau cel puţin credeţi că vedeţi, pentru că acesta judecaţi că este rostul rândurilor pe care le parcurgeţi. Dar în fapt, trebuie să recunoaşteţi o vulgară complacenţă în observarea formală a unei false aparenţe.

Citiţi rânduri după rânduri, plutind lin pe apele complacente ale lecturii pe text, dulce artificială achiziţie umană. Vă trageţi seva din tone de cerneluri, zeci de tone de foi de hârtie velină. În fapt, din sute de tone de materie fosilă şi lemnoasă. Cartea va arde în minţile înfierbântate, candela ardentă a cunoaşterii. Cartea : lemn pe lemn pe lemn. Cartea, blajină pastă de lemn, pe lăcuit raft de lemn, într-o liniştita casă cu nervuri din lemn. O lume întreagă rămasă de lemn. Fosilă pentru viitor, atâta timp cât va continua să alerge în orb, strict între spaţiile marcate, iepure calificat trăgând după el o morganatică cunoaştere universală. Sau, cine ştie, viitorul însuşi, daca va reuşi să citească spaţiile albe, să se culeagă şi reculeagă direct pe calea lactee.

~ de ubiquus pe octombrie 1, 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: