Cu patima

Exista dragostea. Apoi pasiunea. Apoi patima. Poate chiar în sensul cel mai peiorativ – accentuarea crucificării sufletului pe lemnul dulce al determinării imanente. Acolo unde se termină fatalitatea începe terenul arid al conştiinţei de sine. Depinde numai de noi să ştim cum să facem fertil acest pământ sterp. Să nu uităm că este în mod fundamental unul dintre criteriile Judecăţii.

 Dragostea se consumă. Pasiunea se tânjeşte. Patima – este în fapt încercarea supremă a fiinţelor prometeice. Aparenţele dragostei şi ale pasiunii le putem întâlni la tot pasul, iar cuvintele ce le exprimă vin şi se întorc fără de repaus din eter, ajungând a ne obosi la fel de mult precum efortul prelungit, fizic ori intelectual. Discursul patimei este cel ce nu cunoaşte difuzor ori receptor, nici schimb de semnificaţii.

 Patima este conştiinţă, înainte de orice. Conştiinţa unui bun inestimabil, care cere sacrificii, dar care oferă o satisfacţie ce nu-şi găseste corespondent în vocabularul mirean (pentru ca nu este de natură umană).

Reclame

~ de ubiquus pe septembrie 7, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: