Sezonul acesta se poarta dungile orizontale.
Ele insufla tinutei un aer de noblete si o rigoare clasica, atât de necesare în vremurile acestea anomice, în care totul este determinat sa urce meteoric, sa creasca vertiginos, sa tinteasca cerul fara a-l atinge vreodata.
Dungile orizontale se opun vremurilor, mai ales cele care merg de la dreapta catre stânga.
Bizare, reactionare, aceste dungi orizontale.
Ce faci când cumperi o pereche de pantaloni si trebuie sa-i ajustezi? Cauti un croitor.
În teorie suna foarte bine, în practica e mai dificil, daca te afli la Paris. Desi suna paradoxal, în orasul modei nu prea mai exista croitori de când cu confectiile prêt-à-porter, si cu atât mai putin croitori francezi. Totusi, fiecare cartier are câte un magazin dosit, unde o asiatica adusa de spate sau un african cu parul grizonat cos si descos fara întrerupere hainele concitadinilor. În arondismentul 15, pe rue Lecourbe, exista un asemenea loc.
Pe firma scrie cu litere albastre: “Retouches Lecourbe”. Într-o camaruta de 3 pe 4, un cuplu de asiatici robotesc la masinile de cusut, cu câte un ac cu gamalie în coltul gurii. El este mai în vârsta. Se misca extrem de economicos. Se apleaca cu dificultate pentru a-mi aranja manseta pantalonului, pe care o fixeaza cu un ac cu maciulie verde. Se ridica, zâmbeste, îmi spune peltic, ca la doctor: “Va puteti dezbraca”. Ma îmbrac si predau pantalonii doamnei cu par negru si ochi curiosi, care coase de mâna tivul unei bluze de dama. Ea vorbeste mai bine franceza. Foloseste multe interjectii si-si roteste ochii.
“De unde veniti? Din România. România? E departe? Nu, e destul de aproape, vreo trei ore cu avionul. Aa, foarte bine, noi suntem mai departe. Si vorbiti franceza acolo, în tara dumneavoastra? Vorbim franceza si engleza, da, desi limba noastra e româna, o limba latina, asemanatoare francezei. Oo, ce bine e sa stii engleza, poti sa mergi oriunde! Si în America! Te descurci la vama, daca stii engleza. Daaa, America e o tara mare, acolo poti sa mergi peste tot si sa vorbesti doar o limba.”
Pe când ma pregatesc sa gafez cu o replica de tipul: “Lasa, ca nici la dvs. în China nu e rau, haha”, croitoreasa asiatica zice: “Noi suntem din Vietnam. Ah! În Vietnam vorbim tot o singura limba, însa avem mai multe accente, si uneori ne e greu sa ne întelegem. În plus, fiecare regiune foloseste cuvinte diferite. Dialecte. Aa, asa, da. E greu. De pilda, ultima oara când am revenit în Franta cu avionul am stat lânga o vietnameza. Am început sa discutam dar nu ne întelegeam mai deloc. Pâna la urma am hotarât sa vorbim în franceza…”
Pe un perete al micutului atelier de croitorie se poate vedea un calendar tiparit cu caractere latine. Pe el sunt prinse cu agrafe doua fotografii. “Sunt nepotelele mele. Ele sunt frantuzoaice.” Fetele au ochi migdalati si râd cu toata gura.
Pe un alt perete atârna un arsenal impresionant de papiote de ata. Sub ele, un arici imens format din ace cu gamalie. Un tablou (în tablou) al diversitatii.
“Pot sa fac o poza, madame?
Cui?
Acelor cu gamalie.
Desigur.”
La masa unei terase pariziene, doua domnisoare mulatre, elegante, coafate, stralucitoare, asteapta garçonul localului pentru a le lua comanda. Acesta vine cu meniul si cu cea mai misto replica de agatament din lumea civilizata:
„Ce serviti? Va aduc trei cafele, si fac eu cinste?”
Fetele râd un pic încurcate, dar intra în joc:
„Pourquoi pas?”
O lume pestriţă forfoteşte în jurul sediului parizian al unei cunoscute organizaţii internaţionale. Sunt albi, negri, asiatici, barbaţi, femei, înalţi, scunzi, vorbind zeci de limbi diferite, păşind diferit, privind diferit… şi toţi poartă costume identice, elegante, croite pe măsură.
Priviţi de pe o bancă din preajma intrării în clădirea în formă de Y, împrejmuită de un gard alb şi de o pleiadă de steaguri multicolore, diverşii angajaţi internaţionali par un şir nesfârşit de pinguini alunecând cu zgomot pe o banchiză. Sacou negru, cămaşă albă, deux-pièces cernit şi bluză creaţă de in, costum gri cu cravată sobră şi pantofi negri, iarăşi şi iarăşi, ca un decupaj în oglindă efectuat de un copil la grădiniţă.
-Cer gri. Prea mult cer gri.
-Oameni zâmbareti împartind afise cu politicieni crispati la iesirile din metrou.
-Doua fete carând un schelet pe o strada centrala. “E bunica”. Râsete.
-Pulovarul roz si pufos al lui Ed Wood în expozitia Tim Burton de la Cinémathèque.
-Spectacolul “Mamma Mia” cântat în franceza, la Mogador. O dovada în plus a geniului ABBA: pâna si-asa suna bine.
-Masini electrice de închiriat.
-Un chitarist rromân în metroul 12. Omul cânta foarte frumos “Oh, Champs-Elysées” al lui Joe Dassin, apoi înainteaza printre scaune ca sa primeasca bani, fara succes; în fine, se îndeparteaza zicând printre dinti: “Ai dreacu’, aveti cancer pa voi!”
-În bazilica Sacré-Coeur sunt niste tonomate de unde se pot cumpara suveniruri. Sacré business.
-În statia de metrou “Pasteur”, un panou din anii 30 reaminteste câteva reguli minime de igiena. Printre ele: “Nu scuipati pe jos” si “Faceti dus macar o data pe saptamâna”.
-La Luvru, în sectiunea de arta africana, am gasit o statueta cu sulfurosul King Julian din “Madagascar”. Now, who’d like a cookie?
În prima zi de miercuri a fiecarei luni, la orele 12.00 fix, în tot Parisul rasuna o sirena, cu un vaiet teribil si îngrijorator pentru vizitatorul neavizat.
Din câte se pare, este vorba de fapt despre un act comemorativ, destinat memoriei victimelor celui de-al doilea razboi mondial.
Ceea ce nu împiedica aceasta sirena sa sune exact, dar exact ca sirena din “Silent Hill”, pour les connaisseurs horror/gore.
La baza, era vorba despre protectie. Dar, acum…
“Protection from what? Zee Germans?”
No, Turkish, Zee Zombies.
În autobuzul 93 se pot observa cel mai bine clivajele sociale în ziua alegerilor prezidentiale din Franta.
Un grup de fete de culoare striga si cânta cât le tine gura în spatele autobuzului, în timp ce un domn si o doamna, ambii albi si vizibil amarâti, dau din cap excedati si-si verbalizeaza nemultumirea cu voci stinse: “Nu e posibil asa ceva!”
Franta socialista va fi interesanta sau nu va fi deloc.
Comentarii recente